banci straine online cu conturi in euro

Vineri 13- oare de unde ne vin toate superstitiile?

 

Anul 2019 a avut doar 2 zile de vineri 13. Offf, ce bine au zis unii mai superstitiosi. Sau poate ca unii au vazut in asta o lipsa a sanselor de a castiga. De la pisica neagra pana la oglinda sparta, haideti sa vedem care sunt cele mai raspandite superstitii in lumea intreaga.

Paraskevidekatriaphobia exista. Este vorba despre tema de ziua de Vineri 13. Unii chiar paralizeaza de frica la gandul ca exista aceasta zi si la lucrurile teribile pe care aceasta le-ar putea aduce. Unii nu calatoresc in aceasta data sau nici macar nu ies din casa. Aceasta tendinta, este de altfel verificata- economistii chiar au observat la aceasta data o tendinta a scaderii consumului.

Originea acestei superstitii este legata si de Cina cea de Taina. Iisus Hristos avea in jurul sau cei 12 apostoli, printre ei si pe Iuda tradatorul. Cu el erau 13. Dupa aceasta masa, a fost tradat, apoi crucificat. Deci numarul 13 este asociat cu nefericire si tradare si este evitat la maximum.

Pisica neagra. O pisica neagra care traverseaza prin fata ta sau care te priveste ascunsa, din umbra… oare la ce te duce cu gandul? O legenda japoneza poveste ca frumoasa O Toyo, promisa unui print, a simtit foarte multa vreme ca este privita sau obsrvata de catre.. o pisica neagra. Intr-o seara, aceasta pisica i-a sarit la gat, a omorat-o si a luat aparenta sa fizica. De la aceasta leganda, nipinii, egiptenii, dar si europenii, asociaza pisica neagra cu Satana.

Oglinda sparta. Se spune ca daca ai spart o oglinda, vei avea sapte ani de ghinion. Pentru ca oglinda este cea care ne reflecta, in Antichitate, chiar se credea ca aceasta poarta o parte din sufletul nostru. Si daca se spargea, aceasta insemna ca se elibereaza o parte din sufletele prinse acolo in capcana. Suflete bune sau suflete rele….

Pentru a scapa de ghinion, unii spun ca ar trebui sa recuperezi bucatelele de sticla si sa creezi cu ele un alt obiect.

Fotografii ne fura sufletul. Bine, acum aceasta nu este chiar Asa de raspandita, dar pe vremuri chiar se credea ca un fotograf poate sa fure sufletele oamenilor.

O umbrela deschisa in casa. O alta superstitie spune ca nu ar trebui sa deschizi o umbrela in casa. In Antichitate, egiptenii se foloseau de umbrele pentru a se proteja de soare. Legenda spune ca daca acestia ar fi deschis umbrela la interior, l-ar fi maniat pe zeul Soarelui. Iar mania sa se putea revarsa asupra tuturor celor care se aflau in casa.

Acoperisul casei este deja o protectie pentru cei din casa deci inca o doua ar fi cu adevarat inutila. Rezultattul- cele doua se anuleaza si locuitorii din casa se afla fara protectie, asaltati de ghinion.

Sa treci pe sub o scara. Niciodata! Originea acestei sueprstitii este si ea crestina. Scara deschisa formeaza un triunghi iar triunghiul reprezinta Sfanta Treime. Deci patrunzand in acest spatiu ai comite un adevarat sacrilegiu sau o profanare.

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.

Lasă un răspuns