Mangaie metalul rece al armei de dinaintea sa, o aseza cu grija in sertarul biroului pe care il incuie cu atentie, apoi se ridica si se indrepta cu pasi usori spre camera alaturata. In patut se odihnea linistita jumatate TU jumatate EU, partea din NOI ce plange inca agitandu-si manutele in cautarea mangaierii ce s-a pierdut pentru totdeauna de ea. Jumatate din TU e aici, dormind, TU esti in mine si in sufletul pe care l-as pierde pentru a te readuce inapoi, dar stiu ca sufletul mi-este deja plecat din mine printre stelele la care noaptea priveam amandoi visand, razand si iubindu-ne, de unde poate TU acum privesti si imi zambesti la fel de tandru ca atunci cand „de-a dracu` si de rasfatata”, mi-ai dat primul sarut…
Dar toate s-au sfarsit de-acum, trebuie sa privesc inainte, pentru ca am de ce. TU, si viata inimii mele plecata demult din mine… Povestile unei lumi albastre, triste si frumoase..vor disparea doar cand sufletul se rupe de trup si treci si trec si trecem in nefiinta! Pentru ca din neant apar si-apari si-acolo te iau cu mine gandule.. Un tarm exotic pietruit cu marmura primeste, in amurg, corabia unor negustori din Europa. Intamplarile care urmeaza sunt cel putin stranii. Totul e colorat in nuante de albastru. Si tarmul, si marea, si fumul mirodeniilor, si ochii femeilor atat de frumoase… Si mai ales un pandantiv de sticla. Cititi cu atentie detaliile.Trenul goneste prin Elvetia banala. Cei doi sunt in calatorie de nunta. Si gandurile calatoresc prin mintea lor.
Am spus albastru, si negru, si alb, si crem, si verde, si rosu, si TU, si eu, si NOI, si restul nespuselor cuvinte ce urla in noi, se zbat sa iasa din noi, sa se faca auzite, stiute, sa se aleaga si sa fie alese dintre toate celelalte cuvinte ce nu au fost spuse sau scrise si… totusi, peste NOI inca pluteste calma, calda si alba tacerea… Ai sa vii sa fiu? Am sa vin sa fii? Doar abur… Ai aparut ca o minune, existi ca un vis si vrei sa pleci ca un fum… Minunile le fac oamenii.
