Satul mitic romanesc a disparut aproape ..in intregime. Mai staruie miraculos, prin enclave izolate, unde informatiile radioului, a televizorului si a altor mijloace tehnice moderne, nu au reusit datorita conditiilor sociale sa se implementeze. Incet, incet, farmecul satului legat de natura si de cosmos, satul sarbatorilor de iarna si de primavara ..cu obiceiurile sale magice, ramane cumva, doar in amintirile bunicilor, parintilor, dar..mai ales in literatura. O intreaga cultura, veche de mii de ani, se mistuie intr-o schimbare continua a societatii romanesti.
Literatura, se dovedeste in timp a fi.. o monografie a vietii asezarilor, totodata a incercat a surprinde sufletul taranului. Atat de rezistent la modernizarile care-i aduc pierderea identitatii. Monografie a vietii romanesti, inclusiv a vietii de la tara, a facut pentru prima data, Dimitrie Cantemir in ,,Descrierea Moldovei”. Viata satului patrunde in literatura beletristica cu adevarat, odata cu incursiunile inteligente si sentimentale ale lui A. Russo si V. Alecsandri. Prin intermediul taranilor lui T. Maiorescu si M. Eminescu, in Junimea. Popularizat doar pentru ,,Moara cu noroc”, I. Slavici este primul prozator al ritmurilor si evenimentelor sufletesti ale satului romanesc.
De la ,,Budulea Taichii”, al lui I. Slavici, a pornit Ion Creanga sa scrie ,,Amintirile din copilarie”, unde gasim o lume realista, dar si fabuloasa a satului romanesc. Amandoi au scris poveesti, basme, inspirate de folclorul satelor, oferind o imagine fermecatoare cititorului… In care binele se impleteste cu frumosul. Nu-l putem ocoli pe George Cosbuc. Autor de poezii senine, idilice, dar si adiate de tristete sau ..traversate de manie. Poetul atras de imaginea ideala a vietii satesti, nu a ocolit nici el basmul, dar nici epica burleasca, atat de proprie lumii taranesti. A facut incursiuni etnografice, religioare, antropologice chiar in zestrea obiceiurilor si credintelor populare, fiind cumva ..pe nedrept ignorat pe aceasta latura.
Generatia urmatoare de scriitori, careia i s-a pus inainte de razboi eticheta de: Semanatorism.., dar mai dihai dupa razboi cand aceasta eticheta a capatat valente politice, s-a dedicat cu totul satului romanesc. Este zestrea literara cea mai mare, cea mai putin studiata, cea mai neindreptatita. Dintre scriitorii acestui mare curent, parte a unui curent european (al ,,noului stil” sau ,,stilul 1900″ ), se detaseaza cativa. Fara ei, imaginea satului romanesc, ar fi ca necunoscuta: M. Sadoveanu, N. Iorga, I. Agarbiceanu, O. Goga, L. Rebreanu..
- N. Iorga, ne-a vorbit in cartile sale, despre satele si bisericile pamantului romanesc inainte de Unire.
- I. Agarbiceanu, a scris o puzderie de povestiri, impregnate de realitati si mai ales de un spirit al locurilor ardelene de care nimeni nu poate face abstractie!
- O. Goga, a fost poetul razvratit si profetic al satului romanesc, tinut in robie sociala si politica. Nu pot sa nu amintesc poezia lui, emblematica: ,,Noi vrem pamant” ..
- M. Sadoveanu, este cel care se dedica integral lumii de pastori si tarani, de pescari si haiduci, urmarind modul in care durerile si energiile inabusite ies la iveala sau se dezlantuiesc. El se preocupa de vechimea culturala, a acestei lumi, de ritualurile ei!
- L. Rebreanu, dedica doua romane de categoria capodoperei. Unul satului romanesc din Ardeal, ,,Ion” si altul celui din Campia Dunarii, ,,Rascoala”, de o forta implacabila. Ambele oferindu-ne o perspectita ampla asupra vietii la sat! In franceza, romanul ,,Ion” s-a tradus cu titlul ,,Ion romanul”.
Despre ce era satul spiritual romanesc, ne vorbesc in poezia interbelica, nu doar cunoscutul Lucian Blaga in poezia si dramaturgia sa.., ci si numerosi scriitori de origine rurala, care invadeaza literatura romana. Acestia imbina modernitatea cu sufletul, cu mostenitele credinte si ritualuri ale satului romanesc. Revista ,,Gandirea” gazduind multi dintre acesti poeti in acea perioada. Dupa razboi, desi o ocupatie militara si culturala, impune dictatura proletariatului, apar: ,,Descult” de Z. Stancu, ,,Cordun” si ,,Turmele si prapadul Slobodei” de E. Camilar, ,,Morometii” de M. Preda, ,,Cordovanii” , ,,Eclipsa de soare” si ,, Suferinta urmasilor” de I. Lancrajan…, pentru ca mai tarziu sa se afirme Dinu Sararu cu ,,Niste tarani” , ,,Iarba vantului”..si mai apoi cu ,,Crima pentru pamant”..o trilogie a vietii taranesti postbelice.
,,Taranii” din opera lui Eusebiu Camilar sunt darji, revendicativi, cei ai lui Zaharia Stancu sunt si ei darji si neiertatori, in romanele lui Marin Preda, aflam un taran analitic si meditativ, cel al lui Ion Lancrajan este insurectional si vindicativ, pe cand cei pe care Dinu Sararu ni-i prezinta, sunt in acelasi timp contemporani cu noi si totusi atat de legati de istorie….Toti au o anumita arta si o naturalete a gandirii si a vorbirii, care-i face unici! Trebuie sa-i mentionez si pe prozatorii D.R.Popescu, pe Fanus Neagu,…… si ei incearca sa salveze imaginea satului traditional . In toate aceste carti, exista un soi de ,,apocalipsa” taraneasca, o traire pustiitoare a incercarii care distruge clasele si in ultim istanta, satul romanesc. ..mi-i draga poezia lui Adrian Paunescu, sensibila si vibranta la tragedia satului romanesc. Satul mitic dispare, dar …imaginea lui, credinta oamenilor, obiceiurile spiritul si tragedia lui, sunt incrustate definitiv intr-o proza, care poate fi si o monografie a satului.
Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.
