Rwanda – Din lumea dementei

Suntem in Rwanda, anul 1994, o tara din Africa, o tara macinata de saracie si multe probleme sociale, insa o tara ce a „produs” in istoria umanitatii una din cele mai cumplite drame. Este o drama intinsa pe 100 de zile, insa ferocitatea crimelor a uluit o intreaga planeta, o adevarata unda de soc! Insa pentru a intelege prezentul apropiat, drama celor 100 de zile, trebuie sa ne intoarcem in trecutul acestei tari. Rwanda are o populatie formata din doua etni, etnia tutsi si etnia husu, etni ce au trait in pace 600 de ani! Aveau o religie comuna, o limba comuna, o viata comuna! Si totusi, ceva a stricat linistea unei vieti traita in armonie…

Rwanda, asemenea majoritatii tarilor din Africa, a trecut si ea prin epoca colonizarii, Franta in prima faza, apoi Belgia, au colonizat si guvernat destinele acestei tari. Iar cum guvernarea nu era posibila fara sprijinul populatiei, colonizatori au instalat un regim din tara, atent controlat din umbra. Iar colonizatorii au preferat etnia tutsi, poate pentru ca erau mai maleabili, mai deschisi spre colaborare… Exact nu se stie de ce au preferat etnia tutsi, insa odata cu asta au „sadit” ura. O ura izvorata din diferentele sociale evidente, pentru ca in timp ce etnia tutsi manca carne si bea lapte, etnia husu traia cu terci de banane. Insa timpurile sunt altele in jurul anilor 50, tarile din Africa isi cauta si gasesc autodeterminarea, libertatea fata de colonisti. Este si momentul in care etnia husu vine la putere, fiind majoritara, iar odata cu asta incepe drama etniei tutsi, nimic altceva decat inflorirea unei uri cultivata in timp de colonisti.

Astfel, pe o perioada de aproximativ 40 de ani, etnia husu, aflata la putere dupa plecarea colonizatorilor, a persecutat etnia tutsi, periodic avand loc rabufniri de ura. Insa ce s-a petrecut in 1994, ei bine, intrece orice limita! Din lumea dementei? Da, asta si pentru ca guvernul militar de atunci a „pregatit” in secret populatia husu pentru masacrarea populatiei tutsi. Cum si cu ce? Arme, macete, cutite, topoare… Practic au folosit orice se putea transforma in arma, pana si pietre sau bate! Iar de aici pana la masacrul ce a durat 100 de zile, nu a fost decat un pas! Insa pana si cuvantul „masacru” are limitele lui, limite mult depasite de drama traita de acei etnici tutsi. Captivi in propria tara, au devenit practic tinta omului transformat brusc in animal! Astfel, rand pe rand, barbati sau femei, copii ori batrani, toti au devenit o tinta, oameni ce aveau ca singura vina o apartenenta la etnia tutsi, o apartenenta venita din istorie.

Cum a aratat „tabloul” celor 100 de zile? Oameni masacrati in plina strada, copii luati din casa si executati, batrani omorati in propriul pat de plutoane de executie! Insa, straniu, acestea era cazuri fericite, multi tutsi, realizand ca moartea este inevitabila, cautau sa ofere mita pentru a fi executati! De ce? Pentru ca alternativa era tot moartea, dar mult mai groaznica! Astfel, in „urmele” masacrului au fost gasiti copii cu membrele amputate si lasati sa sangereze pana la moarte, femei violate sistematic apoi torturate pana la moarte, oameni batuti cu bate de lemn, ochi scosi din orbite, mutilari petrecute cat inca oamenii erau in viata. Da, ofereau mita pentru o moarte mai usoara…

In tot acest timp, „pe calea undelor”, doua posturi de radio din Rwanda aveau urmatorul mesaj: „Sa omoram toti tutsi pana la ultimul, unul singur daca ramane invie toti!”. Erau „mesajele” celor aflati la putere, mesaje ce au incitat o populatie, preponderent analfabeta, la ura, la crima, la un masacru greu de inchipuit! Au fost momente cumplite, copii ce isi intrebau mamele de ce sunt tutsi si de ce trebuie sa moara pentru asta. Iar mamele…nu aveau un raspuns. Au fost 1 milion de morti, iar daca raportam cifra la cele 100 de zile, ei bine, avem si mai clar imaginea dramei traita de etnia tutsi, cu aproximatie, 10.000 de oameni au fost masacrati pe zi!

Rwanda in prezent? Paradoxal, la putere este din nou etnia tutsi, minoritara, insa nu mai sunt atat de multe diferente, pe buletin nu mai apare etnia, in plus, toti se numesc rwandezi, ceea ce este un pas important. Desigur, tara este la pamant, insa sosesc permanent ajutoare umanitare ce au ca scop asigurarea unui nivel de existenta minim. Cert este un lucru, o afirmatie de genul ca asa ceva nu avea voie sa se intample, este fireasca, mai ales ca vorbim despre anul 1994! Insa drama numita Rwanda, exista, este considerata a fi unul din cele mai mari esecuri ale umanitatii, mai ales pentru ca in respectiva perioada in Rwanda erau trupe de stabilizare a pacii! Dar nu au intervenit, comunitatea internationala a stat impasibila la tot ce s-a intamplat! Oare de ce? Iar asta este una din intrebarile esentiale, de ce alegem sa intervenim cand este deja prea tarziu?

Cazuri in istoria recenta sau mai indepartata, sunt! Multe! De la valul de dementa ce a cuprins Germania nazista, trecand prin Bosnia si Kosovo, Cambogia, Africa in general, Rwanda in particular, acceptarea tacita a unor regimuri militare, toate sunt exemple de „am intervenit prea tarziu”, mult tarziu pentru cei inocenti ce au sfarsit masacrati… De ce?

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.