Există neîndoielnic anumite persoane care ajung să marcheze profund parte a existenței noastre ,un el sau o ea ce amputează, uneori pentru totdeauna, sufletul nostru. O asemenea persoană rămâne mereu, o adevărată pecete a morții pe o parte a sufletului, iremediabil rănit. Poate să fie un tată alcoolic, unul din acei bețivani ordinari a căror singura bucurie este numai o sticlă de bere, sau de ce nu, o mamă, neinteresată decât de propria ei persoană. Ăsta să fie sfârșitul dar nu este așa, urmează alții…
Un iubit sau o iubită, de ce nu un soț ori o soție..poate un simplu prieten, singurul prieten cum deseori spunem… sunt oameni ce provoacă dureri insuportabile, și totuși, există acel moment al destinului când acel om moare, totul se termină pentru el, noi însă nu reușim să trecem peste, nu iertăm, nu putem, ce a durut încă doare. Însă în față nefintei lui, da, falsam,”iertăm”când știm că nu este așa… este ultima ocazie să spunem ce avem de spus și nu o facem, de ce? Niciodată altfel, doar faptele bune ale celui dispărut, răul lăsat în urmă este mereu ascuns, cosmetizat, iar asta nu este asumarea faptelor de către cel dispărut, din contră, rămâne în cei ce privesc sicriul, în ochii și sufletele lor. Pe când un „cantaritor de suflete „din gură căruia să auzi.. da, a fost un om de nimic, a distrus vieți, a trădat sentimente, a păcălit tot ce înseamnă viață, pe când? Pe când prima cruce pe care să troneze”a lăsat în urmă lui doar rău,propriul lui rău”, pe când?
De morți numai de bine, însă de ce, de ce uităm de noi, de ce tăcem când vrem să vorbim, e ultima șansa să spunem ceva, să eliberăm furia, cancerul din sufletul nostru, de ce? Fals să credem că asta înseamnă să fii mai bun, din contra, îngropăm odată cu acel blestemat și o parte din noi, o parte pe care nu o mai putem dărui, niciodată. Atunci de ce?
of: fa scisul putin mai mare ca prea ma chinui parca sa citesc 😉
Ok .. Multumesc pentru sfat !
Mi-ai luat vorbele din gura . Cam 95 la suta ai mare dreptate.