Viitorul sună bine. De câte ori nu ai auzit această expresie? Cu siguranță, de prea multe ori. Dar tu cum îți imaginezi viitorul într-o societate care e învățată să consume atât de multă energie? Te-ai gândit până acum să începi să fii mai prietenos cu mediul înconjurător? Și dacă nu ți-a trecut acest aspect prin minte, ai putea începe chiar acum.
Primul pas este să înveți să reciclezi. Apoi, putem discuta despre lucruri mult mai mărețe. Construiești? Cum ar fi ca în loc de instalația termică obișnuită să optezi pentru pompe de caldura. Ai încredere, nu vorbim deloc despre un scenariu SF. Pompele de căldură îți pot permite încălzirea sau răcirea casei ori producția de apă caldă, folosind energia regenerabilă.
Încălzire cu pompe de căldură – cum funcționează
E important să știi că acest sistem de încălzire se potrivește în orice clădire, indiferent de dimensiuni și duce la economii cu adevărat substanțiale în timp. Apoi, principiul de funcționare este destul de ușor de înțeles: pompele se alimentează cu energie termică din aer – energie externă și inepuizabilă. După ce sunt alimentate, aerul circulă printr-un circuit închis de țevi, în interiorul cărora se produce toată energia termică necesară în locuință sau în clădire.
Principalele variante potrivite casei tale
E clar că pompele de căldură sunt construite pentru a fi prietenoase cu mediul înconjurător și pentru a reduce cu mult costurile facturilor lunare. Iată și care sunt principalele variante pentru care poți opta:
- Pompă de căldură sol-apă – aceasta utilizează solul ca sursă de energie primară. Întregul proces se realizează cu ajutorul colectorilor de sol sau sondelor de sol.
- Pompă de căldură aer-apă – în această situație, aerul exterior sau aerul evacuat este folosit ca sursă de energie primară.
- Pompă de căldură aer/apă tip split – folosește aerul exterior pentru a încălzi sau răci agentul termic (apa), care va fi distribuit către instalația interioară de încălzire/ră
- Pompă de căldură pentru apă caldă – această variantă folosește energia termică deja disponibilă din mediu pentru a prepara apa caldă. Este potrivită pentru un consum optim de energie electrică autogenerată din sistemele fotovoltaice și chiar poate fi conectată la sistemul de distribuție a aerului deja existent în casă.
- Pompe de căldură de mare putere – încălzirea cu energie regenerabilă din natură este posibilă și pentru puteri mult mai mari. Poți opta, de exemplu, pentru o pompă de căldură de mare putere cu rezervor de gheață.
- Răcire naturală și activă – E important să știi că pe lângă prepararea apei calde și confortul termic din clădire pe timp de iarnă, pompele de căldură îți pot asigura și un climat plăcut în anotimpul cald.
Așadar, dacă și tu îți dorești să fii mai prietenos cu mediul, să construiești eficient și să trăiești într-un mediu armonios, poți opta pentru pompele de căldură. În plus, costurile facturilor se vor reduce considerabil, investiția inițială fiind amortizată încă din primii ani. Tot ce trebuie să faci în acest sens este să găsești un furnizor cu experiență și să alegi varianta potrivită pentru nevoile tale.