Stau si ma gandesc daca e bine sa ma mai gandesc sau ar fi cazul sa ma gandesc sa ma razgandesc, dar cum tot ceea ce obtin din aceasta multime nedefinita de ganduri multe si mute, ce se imbulzesc in mintea mea fara control, e doar o continua durere de cap, nu imi ramane decat sa renunt la orice tentativa de a imi mai chinui bietul creier obosit si macinat de atatea si atatea intrebari, si mai presus de toate de acceptari ale unor dezamagiri, ca sa denumesc altfel ceea ce de fapt ar trebui numit pur si specific grai romanesc esec. Si mai departe? Mai departe nimic altceva decat barfa curata, tot in stil pur si specific romanesc. Ganduri… Ceva ce degeaba am avut unul pentru celalalt, alaturi de un manunchi de sentimente de-acum suficient de palide pentru a mai putea fi considerate altfel decat inutile. Si pe buna dreptate de altfel, la ce ne-ar mai folosi? Mai rau ne-ar incurca in viata de zi cu zi daca am continua sa traim sub apasarea lor.Conditionati.
Si apoi… viitorul e atat de luminos, atat de aproape de noi pentru a mai putea conta altceva! Trecutul e doar trecut, prezentul il traim, iar viitorul ni-l decidem in functie de alegerile pe care cu atata darnicie ni le pune inainte prezentul. De ce ar mai conta atunci trecutul? Sa-l ia naiba mai bine, cu gandurile lui, cu trairi si cu tot amalgamul acela de sentimente, de contradictii prostesti si de indecizii! La ce bun sa ne mai amintim? Pentru ce sa mai readucem in prezent durerile si zbaterea nefireasca a inimii? Pentru ce sa trecem din nou prin clipele lacrimilor curse si ale noptilor in care ne doream ca gandul sa prinda forma? Inutil! Sa lasam deci trecutul in durerea lui, cu zambete, cu bucuriile mici, dorintele mari si inchipuirile lui, sa-l uitam si pe mai departe in acelasi colt prafuit al memoriei in care l-am zavorat tocmai pentru a putea trai intr-un prezent in care sa ne putem gandi si la viitor.
Un viitor in care nu ne mai apartinem, in care deciziile celuilalt nu ne mai afecteaza si nu ne mai implica. Departe sunt de tine, departe sunt de noi, departe amintirea-ti, departe de-amandoi… De ce taci? De ce un spui nimic, de ce ai renuntat sa te mai implici in prezent pentru acel viitor de care ne credeai strans cu acele invizibile sfori despre care imi vorbeai atat in trecut, spunandu-mi ca nimeni si nimic niciodata nu va putea desface ceea ce impreuna am legat? Implicarea si formele pe care le ia prezentul in care nu ne mai regasim nu poate avea ca rezultat decat indepartarea de acel indezirabil acum „ trecut firesc „. Desi eu inca ma mai intorc in trecut, e in firea mea sa fac asta, sa ma chinui si sa ma invinuiesc, sa revad si sa retraiesc momentele dureroase ce m-au condus la esec. „ Noi „… Si magia se rupe aici, mai departe de noi nu reusesc sa vad nimic, nu ma vad singur, dar nu ma pot vedea nici impreuna cu altcineva.
In mine esti tu, parte din trecut, parte din prezentul imprevizibil si din viitorul nesigur. Ai alaturi de tine nu gandul meu bun si fiinta mea de fum ce nu pot intelege altfel dragostea, ci doar sufletul alaturi de care si-au gasit linistea si impacarea. „ Tu esti eu si eu sunt tu; acesta era gandul nostru. Ce s-a intamplat acum, ca tu esti tu si eu sunt eu? „. Framantarea trecutului si dorul prezentului, dorul durerii amintirilor lui. Mi-e dor si doare. Simti arsura lui, asemenea mie? Ar fi nefiresc. Si inutil, din moment ce am hotarat ca nu ne mai putem apartine unul celuilalt. La ce bun sa ne cramponam in prezent de efectele pe care probabil acel trecut le-ar putea avea in viitorul nostru? Nostru… Ex.
Si toate aceste ganduri, la care totusi nu am ajuns sa ma gandesc sa ma razgandesc, pe masura ce avansez in miezul lor si cuprind in mine intreaga sclipire a clipei in care ele se ciocnesc unele de altele precum doua trenuri de mare viteza scapate de sub control si ajunse pe aceeasi linie, idei care zburda prin capul meu, ganduri care mi se rotesc prin minte ca intr-o hora iute iute iute, spargandu-se si risipindu-se apoi in hohote de ras, totul nu e altceva decat o sarabanda a tristetilor si apasarilor din mine, scanteia ce ma indruma in final doar spre un alt gand nascut din nevoia mea de a iesi din trecut, construindu-mi astfel in prezent un viitor in care sa scap de amintirea tuturor gandurilor legate de tine. Asa am ajuns sa te urasc. Urasc! Cu cata forta si patima urasc! Si cu cat patos o si spun! Cu cata placere rostogolesc cuvintele din gat pe limba si cu ce savoare le plimb prin toata gura simtindu-le gustul perfect de cirese amare inainte de a le porni de pe buze! Te urasc… Daca m-ai putea auzi, probabil ca te-ai teme si m-ai crede atunci cand iti spun ca nu mai exista nicio alta solutie pentru dragostea noastra.
Se spune ca urasti cu aceeasi forta si intensitate cu care mai inainte ai iubit, si se mai spune ca de la o mare de dragoste si pana la un ocean de ura nu e decat un singur pas, pe care uite, intr-un fel sau altul l-am facut. Ma bufneste rasul doar gandindu-ma la cat de mult te urasc! Tu… Vorbele-mi de alint s-au transformat in soaptele pline de veninul tacerilor tale mici, dese si intrerupte din cand in cand de un cascat sau de o exclamatie indiferenta. Erai oricum in afara oricarui subiect de discutie dupa primele cinci minute. Bla bla bla, stiu. Ti se pare, asta mi-ai spune daca, si subliniez, daca,ai auzi acum ce spun si ai sti ce simt pentru tine acum. „ Eram saraci, impreuna si fericiti”, mai stii?
Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.
