Rezumat:
- 1 Un paradox aceasta boala psihica, paradox tocmai pentru ca aduce odata cu ea si o alta realitate, o realitate atat de palpabila incat se confunda cu realul celorlalti, insa straniu sau nu, vantul nebuniei are miros, culoare, sunet.
- 2 Gasesc raspuns? Nu. Dar gasesc un vinovat. Eu. Si ma ridic, pun pe hartie alte vise si trec la cladit. Poate nu va fi tocmai ce mi-am dorit odata, dar e un nou vis, e un nou motiv de a lupta. E viata mea asa cum mi-am dorit? In fiecare zi mai creionez ceva, niciodata nu va fi…
Un paradox aceasta boala psihica, paradox tocmai pentru ca aduce odata cu ea si o alta realitate, o realitate atat de palpabila incat se confunda cu realul celorlalti, insa straniu sau nu, vantul nebuniei are miros, culoare, sunet.
Insa drama este a celorlalti, cei ce se izbesc de realitatea schizoidului, pentru acesta lumea este un minunat paradis plasmuit de propria sa imaginatie. In lumea lui poate fi orice, si de cele mai multe ori chiar este, orice argument logic paleste in fata propriei sale nebunii. Se intampla uneori ca tocmai tu, da, sa te trezesti in realitate si sa iti spui… asta nu e viata mea.. asta nu e viata mea. Este poate trezirea la realitate, o realitate pe care de acum o privesti cu alti ochi, propria ta realitate.
Da, cu ani in urma iti imaginai, visai cu ochii deschisi la cum va arata viata ta, cum iti doreai sa fie. Dar acum, trezit peste ani realizezi sumbrul adevar, nimic din ce ai visat nu este asa cum trebuie sa fie. Ce dracu’ faci acum? Stai inconjurat de atat de multe lucruri, amintiri, insa toate par sa pluteasca in jurul tau, nimic in tine, asta nu este viata ta.
Ce dracu’ fac? Am doua solutii. Fie bat pasul pe loc asteptand ca viata, timpul, totul sa treaca mai repede tanjind dupa ce ar fi putut fi, si nu misc un deget pentru a schimba ceva, fie imi recladesc noi vise, imi alimentez viitoare sperante sau lupt cu tot ce am sau nu am, pentru a ma simti implinita si pentru a recupera macar un sfert din ce ar fi putut fi. Cand factori din exterior imi naruie vise, implinite chiar, am momentul meu de cadere. E omenesc, zic eu, sa ma asez in coltul camerei pe podea, sa fumez un pachet de tigari si sa ma intreb: de unde-au aparut atatea mori de vant in viata mea?
Fara nicio legatura cu acest articol. Dar vreau sa-ti multumesc pentru ceea ce faci cu acest blog, imi place designul si chiar daca nu comentez constant, te citesc constant. 😀