Ultimul maidan…adio copilarie

Am auzit un pusti de 20 de ani, explicand cu multa seriozitate, ca el face parte din ultima generatie care s-a mai jucat afara. Asta inseamna ultima copilarie petrecuta pe strada, cu mingea si toate celelalte jocuri ceva mai greu de reprodus pe computer.

Poate si pentru ca e relativ greu inca sa-ti julesti genunchii dupa ce cazi din copac in Warcraft. Asa, din mersul conversatiei, mi s-a parut ca formularea e putin patetica, usor exagerata sau ca traverseaza, el, o criza prematura de luciditate sau seriozitate pesimista. Dar nefiind mult deosebit de preocuparile generatiei sale, am fost de acord ca e posibil sa stie el ceva mai bine ce e in aerul pe care-l inspira astia mici. Si-a amintit ca la patru ani iesea singur pe strada si ne-a asigura ca azi nu se mai intampla asta, pentru ca de multe ori, oarecum ironic, computerul pare o alegere mai sigura.

Discutia asta s-a nascut cumva de la sine, cred, din intalnirea cu o familie care a ales sa traiasca la tara, intr-un parc urias si sa-si creasca acolo copiii, ce putin o vreme. M-am intrebat cam cat de bucuros as fi fost sa fi putut sa ma joc intr-un astfel de loc, copil fiind.
Am zambit si gata. Acesta poate fi inca un inceput al sfarsitului pentru copilaria care s-a tot subtiat in realitate, si-a pierdut pe drum misterul si jocurile si s-a refugiat din ce in ce mai mult in amintiri sau carti.
Deja suna amuzant amenintarea mamei mele: daca nu esti cuminte, nu te las afara. Daca esti cuminte, te trimit afara sa te joci… Hai sa vorbim putin de copilarie. Sa ne reamintim clipe frumoase si de ce nu…clipe mai putin fericite…unde au disparut toate? Oare chiar nu se mai joaca nimeni in spatele blocului?

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.

10 thoughts on “Ultimul maidan…adio copilarie

  1. Are dreptate, nu mai sunt copii sa se joace afara..pei ce zumzet constant era pe strazi zi de zi dupa terminarea scolii. Imi amintesc in vacanta de vara se auzea tipete de copii pe strada si multa distractie ..acum.. acum nu mai e nimic, e liniste si pace. Pacat ca nu vor avea niciodata copilaria pe care am avut-o noi.

  2. Și eu m-am gândit de multe ori la asta, cu nostalgie, recunosc. Eu am crescut la sat și abia târziu am realizat cât de frumoasă și plină e copilăria într-un mediu rural. Îmi amintesc că, pentru a ne întâlni cu toții la poartă, luam două pietre și băteam din ele. Era sunetul nostru drag care ne scotea din casă. Azi, copiii își dau buzzuri și like-uri pe facebook. Și-au renunțat la Baba Oarba pentru Warcraft, cum bine ai zis.

  3. Ar fi interesant să discutăm despre copilăria de altădată. Ce-ați zice de o leapșă?

  4. Am copilarit in Bucuresti. M-am catarat si prin copaci, dar cu mingea ne jucam, cel mai adesea, pe strada. Tatal unuia dintre prietenii mei ne mai ducea, uneori, la o baza sportiva de langa Casa Scanteii, dar pot spune ca pe atunci nu prea aveai unde sa te joci. Acum exista locuri amenajate pe bani grei pentru joaca, dar nu mai sunt copii interesati. Tiriac se plangea mai deunezi ca a bagat un milion de euro langa Granitul, unde sunt terenuri de fotbal, de tenis etc. Dar copiii fac bataturi pe tastatura calculatorului.

  5. Asta asa-i, acum toti copii vor doar PC.. FIFA (nu fotbal in spatele blocului), si fel de fel de jocuri care mai de care cat mai „realiste”, dar de fapt.. nici unu din ele nu e real.

Lasă un răspuns