Eram gelos pe „somn” ce mi te rapea pentru a te cuprinde in bratele sale, lasandu-le pe ale mele, in moleseala caruia cadeam si eu intr-un tarziu, stiind ca ma va scoate din ea sarutul tau si mangaierea-ti tandra pe obrazul de cele mai multe ori nebarbierit…
” De ce ?” Si nu pot trece mai departe de acest jalnic ” De ce ” decat stiind, ori TU nu mai esti aici sa imi spui. Mi-ai spune? Ori te-ai zavori in tacerea-ti crunta, lasandu-ma sa ma zbat, sa ma intreb, sa caut, sa imi pun zadarnice intrebari la care doar TU ai raspunsul?
Ori poate mi-ai spune dulce „Sa te f*t!”, si sa ma pierzi in dragostea ta pe care si acum o simt si mi-o doresc mai presus chiar si de mine? Mi-ai lasat amintirea ochilor tai ce mi-au innebunit zilele si nelinistit noptile, apasarea buzelor tale pe frunte, obraji, pe buze si pe suflet, de nu mai stiu, de nu mai vreau ori mai simt nimic altceva decat TU… Ai plecat, si ti-am promis ca voi veni dupa tine, in lumea TA, dar mai sunt lucruri pe care nu le stiu, pe care gura TA le-a pastrat mute, lucruri pe care vreau sa le stiu inainte de a o porni inspre TU.
