Eram si nu eram, traiam dar parca nu traiam, simteam undeva departe de mine emotii ce le credeam ca apartinandu-mi, auzeam in departare vorbe si plimbam pe strazi un trup ce il cunosteam ca fiind al meu, avand chipul meu, dar pe care nicicum nu il mai puteam simti ca apartinandu-mi. Un film vechi, alb-negru, acum doar neinteles si prost. Eu sunt aici , ma stiu si ma simt, nu pot fi altundeva decat aici, si daca ma straduiesc un pic ma pot ridica deasupra mea pentru a ma privi. Eu sunt aici, in acest loc, si-atunci cine este el, acela care imi poarta trupul si chipul pe strazi nestiute, traind, vorbind, simtind asemeni mie?
– Cine esti tu?
Ma intorc in trupul adormit in mijlocul imaginilor si al senzatiilor care ma inunda, incercand din nou sa dezleg misterul ce imi apasa visele somnului.
Il vad iar plimbandu-se, distrandu-se, actionand si interactionand intr-o viata de care eu nu mai stiu, si dorm, si ma revolt, si constiinta imi strange palma intr-un pumn pe care il agit prin aer razboinic, ca o amenintare pentru cel care cu atata nonsalanta mi-a furat viata, bucurandu-se in locul meu de binefacerile ei sub infatisarea mea, in trupul meu.
– Nu ti-am furat nimic! Aminteste-ti cum ai lasat acest trup si te-ai lepadat de acest chip nesocotindu-le, eu atunci le-am ridicat din mocirla in care le-ai lasat sa cada, am avut grija de ele, am usurat poverile inimii ce acum bate in acest piept libera de toate gunoaiele cu care nefiresc ai incarcat-o cu buna stiinta, in incercarea de a te elibera de apasarea constiintei ce a ramas cu tine din pacate, impreuna cu sufletul meu, pe care acum vreau sa mi-l inapoiezi. Ai decazut intr-atat incat nu mai ai nevoie nici de suflet, si cu atat mai putin de constiinta, singurele legaturi ce ne mai tin uniti. Leapada-te si de ele, iti sunt oricum inutile in somnul tau! Din nou imi flutur pumnul prin aer, rostind cuvintele cu inversunare, socat de adevar:
– Ma voi trezi si te voi gasi, si atunci va trebui sa imi dai socoteala!
