Poate ar trebui să fac ceva în privința asta?

Astăzi vorbind cu un vechi prieteni, depănând amintiri, a adus vorba de vechea lui casă de lângă oraș. În timp ce erau plecați din țară, cineva le-a spart casa și le-a luat diverse lucruri. Mi-a spus că nici acum nu au prins făptașii, cu o ușoară dezamăgire. De la amintiri vechi, am trecut la a povesti despre accesorii antiefracție. Eu nu știam mai nimic despre astea, cum locuiesc la apartament, nu m-a prea interesat. El pare a știi foarte multe, îmi spunea cum și-a comandat o grămadă de accesorii de pe pro-sec.ro și ce mulțumit e acum. A spus de vreo trei ori că se simte în mai în siguranță în noua lui casă și că nu a mai avut probleme. Cred că e tare mândru de casa lui acum, încât a insistat să îmi povestească despre fiecare detaliu. Camere, băi, bucătărie, electrocasnice, chiar și de accesoriile antiincendiu, menționând că a avut probleme în trecut și cu asta.

prosecMă pun pe gânduri toate problemele lui, eu nu având până acum niciuna din ce a spus el. Nici nu știu dacă am asemenea protecții în casă, dar sper să fie, în caz că se întamplă ceva inevitabil și neașteătat. Când am ajuns acasă am intrat pe respectivul site și spre surprinderea mea, nu sunt prețuri atât de mari, nu e de mirare câ a luat atâtea lucruri. Din tot ce am văzut acolo, mi-am amintit doar de detectorulde fum din bucătărie, în rest nu cred să am ceva.

Poate ar trebui să fac ceva în privința asta? Ar fi bine și cred că voi face ceva în viitorul apropiat. Cu siguranță nu ca el, eu nu am nevoie de atâtea, cu siguranță nu am nevoie de un buton de panică, doar stau la bloc, strig puțin și vecinii încep să îmi bată în țeavă să mă calmez. Ce mai siguranță am și eu.

Sunt utile, toate acestea, dar depinde și unde locuiești, la casă fiind o nevoie mai mare, fiind mai depărtat de ceilalți, ești mai expus riscurilor, de orice natura. Iar în caz de o problemă, ești pe cont propriu.

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.