banci straine online cu conturi in euro

Octombrie, cu o carte deschisă – vieți posibile, amintiri, întoarceri

Octombrie, cu o carte deschisă - vieți posibile, amintiri, întoarceri

Octombrie este luna în care cititul își regăsește ritualul în mod firesc. Există luni în care citim pentru că avem timp și luni în care citim pentru că avem nevoie de timp. Octombrie pare să le cuprindă pe amândouă. Lumina se retrage devreme, zilele dobândesc margini mai clare, iar serile ne împing, aproape fără să ne dăm seama, spre interior. Este anotimpul ceaiului fierbinte, al ferestrelor aburite și al cărților parcurse fără grabă.

Octombrie, luna introspecției și a cărților care te aduc înapoi

O carte bună își arată din nou puterea de a transforma câteva ore obișnuite într-o „călătorie”. Nu este nevoie ca un roman să vorbească despre toamnă pentru a fi o lectură de octombrie. Este suficient să aibă acea combinație de atmosferă, melancolie, mister sau introspecție care ne face să întoarcem paginile mai încet, să ne luăm răgazul să medităm, să ne racordăm la un alt fel de echilibru, mai stabil, mai interiorizat, la predispoziții mai contemplative, în comparație cu exuberanța zilelor estivale.

Scriitorul englez Matt Haig este unul dintre cei mai interesanți și mai citiți prozatori contemporani, ale cărui cărți s-au vândut în milioane de exemplare și a cărui identitate, în peisajul literar contemporan, se bazează pe o foarte originală și subtilă combinație între ficțiune, filosofie de viață și introspecție psihologică.

Romanul „Biblioteca de la miezul nopții” este o lucrare despre posibilitățile nesfârșite ale unei vieți. În centrul cărții, autorul așază o idee simplă și tulburătoare – cum ar fi dacă, undeva, ar exista toate viețile pe care le-am fi putut trăi?

Citește și articolul:  Panouri radiante - o solutie ieftina si economica pentru incalzirea locuintei

Protagonistă este Nora Seed, care ajunge într-o bibliotecă aflată între viață și moarte. Pe rafturi nu se află doar cărți, ci și versiuni alternative ale propriei existențe. Fiecare decizie neasumată, fiecare drum abandonat, fiecare „dacă” se poate transforma într-o poveste.

Nora poate deschide aceste cărți și poate vedea ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ales altfel. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi optat pentru altă carieră? Dacă ar fi rămas într-o anumită relație? Dacă ar fi avut curajul să urmeze un alt drum?

„Trenul de la miezul nopții”, aparținând aceluiași autor, Matt Haig, a devenit bestseller îndată după lansare. Dacă „Biblioteca de la miezul nopții” ne permite să „privim” viețile pe care le-am fi putut trăi, „Trenul de la miezul nopții” ne invită să ne întoarcem în trecut.

Protagonistul este Wilbur, un bărbat care, privind în urmă, își dă seama cât de mult ar vrea să schimbe anumite momente ale vieții sale. „Trenul” îi oferă tocmai această șansă – aceea de a călători în timp și de a retrăi momente importante, întâlniri, despărțiri și alegeri care au rămas, în memoria lui, asemenea unor stații pe unde trenul vieții a trecut o singură dată.

„Lumina în octombrie”, de John Gardner, este un roman despre oameni aflați în căutarea unui sens într-o lume în care sensul nu vine niciodată de-a gata. În centrul cărții se află James Page, un profesor de filosofie retras într-o existență solitară și Edith, o femeie a cărei viață este marcată de nevoia de a-și găsi un loc și de a înțelege ce înseamnă, până la urmă, fericirea.

Citește și articolul:  Ajutorul perfect

„Lumina în octombrie” nu este doar un roman despre câteva destine individuale. Gardner construiește, cu răbdare, o întreagă comunitate umană, cu slăbiciunile, prejudecățile, credințele și speranțele ei. Personajele sale nu sunt niciodată simple piese într-o intrigă – fiecare poartă cu sine o istorie, o formă de singurătate și o anumită idee despre lume.

„Cronica Păsării-Arc”, de Haruki Murakami, este un roman în care lumea familiară începe să se fisureze. În centrul romanului se află Toru Okada, un bărbat aparent obișnuit, care trăiește în Tokyo împreună cu soția sa, Kumiko. Viața lui este liniștită, aproape anonimă. Până când pisica familiei dispare. Apoi telefonul începe să sune. Kumiko se îndepărtează. Iar Toru, care până atunci își ducea existența fără mari întrebări, este împins într-o căutare ce îl va purta mult dincolo de limitele vieții sale obișnuite.

„Nu ne despărțim”, de Hang Kang, este un roman despre prietenie, memorie și traumă istorică. Povestea se desfășoară într-un peisaj dominat de urmele unor tragedii pe care timpul nu reușește să le șteargă. Han Kang scrie despre memorie nu ca despre un „album” al trecutului, ci ca despre ceva viu, care continuă să acționeze asupra prezentului.

„Martorul inocenței mele”, de Jonathan Coe, este o poveste în care trecutul personal și realitatea se întâlnesc în moduri pe care nu le putem controla întotdeauna. Romanul este și o bună ocazie de a reveni la una dintre temele recurente ale lui Coe: felul în care trecutul personal și realitatea, în diversele ei ipostaze, se întâlnesc în moduri pe care nu le putem controla întotdeauna.

Citește și articolul:  Ligia Varsovia - Steaua 2 la 2 si Steaua merge mai departe

„O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara, este un roman de o intensitate aproape copleșitoare despre prietenie, traumă și încercarea de a supraviețui propriului trecut. Patru tineri se întâlnesc la facultate și își continuă împreună drumul către maturitate: Jude, Willem, Malcolm și JB. New York-ul devine fundalul unei povești despre cariere, iubiri, ambiții și prietenii care se întind de-a lungul deceniilor.

„Papagalul lui Flaubert”, de Julian Barnes, este o carte despre citit. Barnes are și un umor discret, britanic, care împiedică romanul să devină solemn. Ideile despre literatură, biografie și adevăr sunt complicate, dar sunt prezentate cu o ușurință care face lectura plăcută chiar și atunci când cartea devine profund reflexivă.

Citește în octombrie – o ocazie de a te cunoaște din nou

Titlurile menționate anterior sunt câteva sugestii de lectură potrivite pentru perioada pe care o parcurgem acum. Toate converg, în stiluri diferite, spre tema timpului. Or, toamna nu este doar un anotimp al ritmurilor mai lente, ci și unul al privirii înapoi. Ne amintește că orice poveste are un timp al ei și că, uneori, nu putem schimba capitolele deja scrise. Putem însă să le recitim. Și, uneori, într-o seară de octombrie, acest lucru este suficient. Să deschidem o carte și să lăsăm lumea, pentru câteva ore, să treacă mai încet.

Florin D.

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.

Lasă un răspuns