Zambeste superior in timp ce isi flutura mana prin aer a lehamite.
– Dormi de prea mult timp pentru a te mai crede. In definitiv, de ce nu renunti? Nu esti decat o alcatuire inutila, carcasa ce nu-mi lasa constiinta si sufletul sa se elibereze de patimi si de neputinta, amagire a unor vise ce nu vor deveni niciodata realitate, din simplul motiv ca nu mai vreau eu asta! Actiunile tale de pana acum, in toti acesti ani,au dus la ruina si au intinat puritatea acestui obraz. Nimic bun nu mai vietuieste in tine. Esti o intruchipare a nemerniciei prin insasi…
– Hopa, ia o pauza repede!! Cu cine ai impresia ca vorbesti asa?
– … prin insasi somnul in care te-ai aruncat de bunavoie. Batjocura este numele pe care sufletul il are scrijelit pe aripile sale, constiinta se zbate in apele necurateniei in care ai aruncat-o mereu si mereu. Inutile iti sunt in timp ce eu traiesc cu dorul lor in mine, bantuit de nestatornicia caracterului de care m-am dezis, prea infect si plin de viermii indoielii si al blestemelor pornite sa te nimiceasca pentru a mai putea macar incerca sa-l salvezi.
