Amplasat în centrul Romei, Colosseum, teatrul celebrelor bătălii istorice cu gladiatori și animale, este cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Roman și, în același timp, un monument aflat pe lista oricărei persoane ce are de gând să viziteze capitala Italiei.
Chiar și în secolul nostru, poveștile cu gladiatori continuă să fascineze oamenii, iar cea mai bună dovadă în acest sens este celebrul film „Gladiatorul”, lansat în anul 2.000. Filmul lui Ridley Scott, cu Russell Crowe și Joaquin Phoenix (Joker-ul din 2019) în roluri principale, a reușit să câștige 5 Oscar-uri și a adunat 460.583.960 $ din încasări.
O altă dovadă în acest sens, chiar mai recentă, sunt jocurile video cu gladiatori. Wild Gladiators (Pragmatic Play, 2018) sau Game of Gladiators (Play’n Go 2019) sunt două din cele mai populare jocuri ca la aparate Unibet – operator licențiat ONJN până în 2026, iar Ryse: Son of Rome este un joc de aventură de la Crytek (2013) ce se bucură de o mulțime de fani chiar și în prezent.
Poveștile cu și despre gladiatori sunt nenumărate, însă realitatea pare că nu este la fel cum foarte mulți și-o imaginează. Iată 3 detalii extrem de interesante despre gladiatorii romani, prezentate pe history.com.
Nu toți gladiatorii erau sclavi. Într-adevăr, majoritatea gladiatorilor erau sclavi, prizonieri de război sau infractori, însă, atrași de adrenalină, faimă și premii în bani (65.000 de oameni asistau, în medie, la luptele din Colosseum), destui bărbați se înscriau din proprie inițiativă pentru a-și demonstra abilitățile în luptă. Acești războinici neînfricați erau bărbați disperați, foști soldați, dar și componenți ai înaltei societăți, precum patricieni, cavaleri sau chiar senatori.
Nu se lupta până la moarte de fiecare dată. Filmele și serialele au prezentat mai mereu latura sângeroasă a luptelor cu gladiatori, însă majoritatea luptelor se desfășurau în conformitate cu reguli stricte. De obicei, adversarii erau aleși din aceeași categorie ca și dimensiuni și experiență de luptă, arbitrii supravegheau luptele și le întrerupeau în momentul în care unul dintre luptători era rănit grav. Meciurile plictisitoare erau uneori întrerupte de mulțime, iar la capătul celor spectaculoase, ambii luptători puteau părăsi arena cu onoare.
„Întreținerea” unui gladiator nu era deloc ieftină, iar promotorii lor nu erau prea fericiți să-i vadă uciși în mod inutil. Totuși, aproximativ 300.000 de gladiatori au pierit în Colosseum între anii 80 și 400 (e.n.). În medie, gladiatorii trăiau până pe la 25 de ani, iar din estimări, se pare că una din 10 lupte se termina cu unul dintre adversari mort.
Luptele împotriva animalelor nu erau ceva frecvent. Colosseum este adesea asociat cu luptele dintre oameni și animale, însă acest gen de înfruntări nu erau totuși frecvente. Luptele contra fiarelor sălbatice erau rezervate anumitor categorii de gladiatori – „venatores” și „bestiarii”. Aceștia luptau împotriva a tot felul de animale: lei, elefanți, urși, crocodili, cerbi sau chiar și struți. De regulă, luptele cu animale aveau loc în deschiderea galelor.
Nu mai puțin de 9.000 de animale au fost ucise în timpul ceremoniei de 100 de zile ce a marcat deschiderea Colosseum-ului și alte 11.000 au fost măcelărite în cadrul festivalului de 123 de zile ținut de Împăratul Traian cu ocazia cuceririi Daciei.
La vremea respectivă, câinii, leii sau urșii nu erau utilizați doar ca adversari numai buni de ucis în lupte, ci și ca unealtă de execuție a condamnaților la moarte.
Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.
