Ce am fost si ce am ajuns-poezii.biz

dacia

Unul dintre cele mai respectate site-uri de poezie, locul în care intri cu sufletul desculţ şi aşterni gândul mut în stihuri de speranţa dătătoare. O oază de linişte şi reculegere pentru fiecare muritor. Aşa am simţit atunci, în urma cu mai bine de 5 ani, când,  pentru prima dată, mi-am înmuiat peniţa sufletului în călimara acceptului echipei editoriale şi am primit dezlegare să fiu Locco, nicicând fiind mai fericit.

Când după un an în care am postat tot ce îmi zămislise fiinţa am scris o nouă poezie intitulată „Oglinda” , am înţeles prin refuzul publicării acesteia chiar de către Dan Sîrbu, intemeietorul site-ului, că trebuie să îmi dezvolt şi mai mult capacitatea de percepţie a frumosului în forma scrisă. Am acceptat umil intenţia artizanului de a mă stimula, considerând aşa cum bine mi s-a spus atunci când am cerut o explicaţie, că am nevoie să mă perfecţionez, fiind unul dintre cei cu un mare potenţial. Şi am revenit, am scris din nou, tot eu însumi şi de această dată, laudele şi criticile fiind pe măsură. Şi cum poezia nu putea cuprinde toate stările existenţei unui om, mi-am înşirat adolescenţa, tinereţea şi maturitatea adultului pe propriul blog, dar şi aici. Zilele trecute am trimis din nou o poezie către aprobare, poezia „Praf de stele” şi spre surprinderea mea am primit acel mail ce ţi se aşează ca un nod în gâtlej, prin care eram înştiinţat:

Echipa editoriala a scris la 26 Martie 2010 – 12:52
Continutul poeziei este sub nivelul mediu de acceptare pe acest site. Va rugam sa reveniti si cu alte creatii. Va multumim!

E complicat să arăţi cu degetul înspre ograda vecinului, să reproşezi cuiva că poezia ta este mai frumoasă decât a celuilalt, că tare mi-ar mai fi plăcut sa arăt cu degetul în formă imperativă. Dar n-am făcut-o. Însă, cum vroiam să îmi spulber ideea decăderii, am ales să fac un test. Am scris  „Simple cuvinte” pe care am trimis-o către verificare, respectiv aprobare. În viziunea mea cea mai simplă şi mai ieftină poezie pe care am scris-o vreodată, dar care a primit acceptul echipei editoriale.

Mai jos am scris cele doua poezii pentru a putea face comparaţie şi pentru a înţelege  motivele indignării mele. Şi tare mi-ar plăcea să ştiu conform căror criterii se atinge stadiul de „poezie demna de publicat” pe site-ul poezii.biz, exceptând scrierea cu diacritice. Evident, frustrările vor rămâne, atât ale mele cat şi ale celor care, cu subiectivism şi exces de zel, te trimit la prăşit pe ogorul gândirii. Şi stai şi cugeti.. Ce am fost şi ce am ajuns.. Eu? Ei? Simple cuvinte..

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.

Lasă un răspuns