Avocatul din București Titu Eugen te ajută să recuperezi despăgubirile ANRP

Problema restituirii despăgubirilor din partea Autorității Naționale pentru Recuperarea Proprietăților a devenit din ce în ce mai puternică în ultimii ani. Sunt peste 8000 de proprietari care așteaptă ca din ianurie 2014 să obțină despăgubirile, iar Avocati Despagubiri ANRP. | Avocat Titu Eugen. In natură sau în echivalent, pentru proprietățile din Bulgaria, Basarabia de Nord sau Ținutul Herța pe baza Legii 290/2003 și a Legii 9/1998. Legea nr. 287/2013 ce privește aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10/2013 publicată în luna noiembrie a acestui an în Monitorul Oficialal României urmărește ca rezolvarea dosarelor de despăgubire să se facă în ordinea cronologică a înregistrării lor la ANRP. Până acum s-au plătit despăgubiri în valoare de 630 de milioane de lei. Avocatul Titu Eugen s-a ocupat de o parte dintre aceste dosare.

            În prezent alți proprietari se așteaptă ca în ordine cronologică să primească și titlurile de plată pentru dosarele aflate în curs. Beneficiarii își primesc banii în tranșe egale însă valoarea lor nu trebuie să fie mai mică de 20.000 de lei. Fondurile statului pentru aceste despăgubiri nu sunt foarte mari, practic acestea sunt insuficiente pentru numărul mare de dosare, astfel că rezolvarea dosarelor se face foarte greu. Prioritate au proprietarii care au primit sentințe de soluționare după trimiterea dosarelor în instanță. Pentru ca procesul să fie mai ușor este recomandat să apelați la un avocat specializat în astfel de cazuri, precum Recuperari creante, executare silita,recuperare debite, acesta promite recuperarea drepturilor cuvenite de către proprietari.

Avocatul Titu Eugen promite recuperarea despăgubirilor din partea ANRP într-un termen foarte scurt, 1,5 luni până la 5 luni, un termen care practic scurtează mult demersurile multor proprietari care așteaptă chiar și câțiva ani până când dosarul să primească o sentință. Mai mult decât atât, numărul de pași pe care trebuie să îi facă un om pentru a fi despăgubit sunt numeroase. Aceștia bat la numeroase uși pentru a intra în audiențe, depune zeci de petiții, plătește sume mari de bani și în final ajunge să abandoneze crezând că recuperarea nu se va face niciodată. Avocatul Titu Eugen răspunde apelului proprietarilor și intervine pentru ei în relația cu ANRP, acesta soluționează și dosare din provincie, nu doar pe cele din București, plata pentru serviciile sale se va face abia după primirea despăgubirilor.

Uniunea Europeană recunoaște necesitatea ca fiecare cetățean din țările membre să se bucure de sprijinul unui avocat. Am aflat ca Decizie: Orice cetatean al UE are garantat dreptul la asistenta unui avocat, iar serviciile avocatului duc la crearea unui climat de încredere și dreptate care protejează interesele cetățeanului. Avocatul Titu Eugen înțelege cât de important este sprijinul pe care îl poate aduce proprietarilor în obținerea despăgubirilor din partea ANRP și luptă cu toate competențele sale pentru soluționarea dosarelor.

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.

Lasă un răspuns