7 Exemple in care stiinta intalneste spiritualitatea

einstein

Lucrurile s-au schimbat in mod semnificativ de cad Galileo a fost „arestat la domiciliu” pentru viziunile sale stiintifice destul de precise, pentru simplul fapt ca acestea puneau in pericol convingerile stabilite de Biserica Catolica la acea perioada.

In ziua de azi, insa, lucrurile s-au mai schimbat in acest sens. Din unele surse avem informatii ca lumea ar fi condusa sa o elita la nivel global. Acest grup de oameni si corporatii care conduc si controleaza practic fiecare aspect al vietilor noastre, de la mass-media pana la finante si sistemul de sanatate, educatie si lista poate continua. Cel mai important insa, este ca aceasta elita controleaza toate informatiile pe care le vedem si le citim, in vreme ce orice altceva este etichetat ca fiind „stire falsa”. Este un lucru bun ca nu mai poate fi considerata o conspiratie, pentru ca, daca ar fi, am fi intr-o mare incurcatura. Eisenhower ne-a avertizat asupra unei potentiale directionari gresite a puterii in America, ce ar putea afecta democratia acestei tari. JFK ne-a avertizat asupra faptului ca exista oameni care isi doresc sa profite de necesitatea unei securitati tot mai severe si ca ar putea fi stapanita de cei care doresc sa extinda pana la limite cenzura si disimularea. In ziua de azi, insa, unii istorici estimeaza ca Guvernul American clasifica trilioane de noi pagini ani de an. Puteti citi mai multe despre acest subiect, despre Bugetul Negru si Programele cu Acces Special pe internet.

Lucrurile sunt destul de diferite in acest sens si comunitatile religioase si spirituale sunt mult mai deschise informatiilor si dovezilor care ne ajuta sa intelegem adevarata natura a realitatii. Numeroase lucrari religioase si spirituale sunt confirmate si de stiinta si acest lucru reiese din lista de mai jos. Sa luam, de exemplu, pe Dalai Lama. Nu a fost strain de stiinta si totusi, in perioada in care acesta a condus, a militat pentru convenienta stiintei cu filozofia estica.

Asa cum Vice News evidentiaza:

Intersectia intereselor s-a manifestat in diversitatea auditoriului sau, care era compus in mare parte din 150 bhikkus tibetani (calugari), academicieni si studenti care au dat buzna in centrul de conferinte de la Universitatea Jawaharlal Nehru pentru a-l asculta pe Dalai Lama, plus fizicieni si carturari monahali care discutau despre intersectarea fizicii cuantice cu filozofia Budista Madhyamaka.

Este un lucru cu adevarat fascinant, mai ales ca in domeniile neurostiintei si fizicii cuantice, cate cunostinte puteau avea stramosii nostri in ceea ce priveste adevarata natura a realitatii. In cele mai multe dintre cazuri, stiinta moderna incearca sa tina pasul cu aceste cunostinte din vremuri antice. Sunt persoane care considera ca stiinta ne poate duce pe culmi mult mai inalte insa, la momentul actual, se pun piedici de dogmele stiintifice si de o industrie corupta.

1. Stiinta non-materiala

„In ciuda succesului neegalat al teoriei cuantice, numai sugestia ca ar putea fi o descriere veridica a naturii, este inca privita cu cinism, lipsa de intelegere si chiar furie!”

T. Folger „Quantum Shmantum” Discover 22:37-43, 2001

Stiinta non-materiala a inceput sa prinda contur la inceputul secolului al nouasprezecelea, cand fizicienii au inceput sa exploreze relatia dintre energie si structura materiei. In momentul in care au facut acest lucru, credinta ca un univers fizic, newtonian, material, statea la baza cunostintelor stiintifice, a fost abandonata si ideea ca materia nu este nimic altceva decat o simpla iluzie, a inlocuit-o. Crearea in sine a unui atom este alcatuita din ceea ce noi consideram a fi un spatiu gol. Pana la acest moment, oamenii de stiinta au inceput sa recunoasca faptul ca totul in univers este creat cu ajutorul energiei si este un lucru bine cunoscut in comunitatea oamenilor de stiinta, de mai bine de 100 de ani.

„Unii filozofi si oameni de stiinta inclinati spre stiinta materiei refuza sa recunoasca aceste fenomene din cauza ca nu sunt consecventi in ceea ce priveste conceptia lor exclusivista despre lume. Respingerea totala a investigatiilor post-materiale ale naturii sau refuzarea publicarii unor descoperiri stiintifice importante, ce sustin acest context nu sunt etice in spiritul cercetarilor stiintifice si anume ca datele empirice trebuie sa fie cercetate in mod adecvat. Datele care nu se potrivesc teoriilor si credintelor favorizate nu pot fi ignorate pur si simplu. Un asemenea fapt tine de sfera ideologiei, nu a stiintei”.

Dr. Gary Schwarts, profesor de psihologie, medicina, neurologie, psihiatrie si chirurgie la Universitatea din Arizona.

Desi metodele stiintifice ce se bazeaza pe teoria materialistica au contribuit foarte mult la dezvoltarea lumii, aceasta filozofie domina lumea si stiintele academice pana la punctul in care a restrictionat posibilitatea stiintelor de a explora alte modele si a prevenit studiul egalitatii mintii si spiritualitatii. Cand s-au descoperit fenomenele ce nu au putut fi explicate de fizica clasica, acest lucru a condus la dezvoltarea fizicii mecanice si a introdus concepte precum energie, frecventa, emotii, sentimente, credinte, ganduri, constiinta. Aceste concepte joaca un rol foarte important in ceea ce ne place noua sa numim ‘lumea materiala” a zilelor noastre.

„Ziua in care stiinta incepe sa studieze fenomene non-fizice, va insemna un progres mai semnificativ intr-o decada decat toate celelalte secole de existenta.”

Nikola Tesla

Ceea ce se subliniaza aici este nerecunoasterea, incapacitatea de a admite si de a examina fenomene care ne depasesc intr-un fel limitele lumii fizice materiale. Aceste puncte au fost scrise de catre Dr. Gary Schwartz de la Universitatea din Arizona si Dr. Mario Beauregard de la Universitatea din Arizona si de asemenea de Dr. Lisa Miller de la Universitatea din Columbia. A fost prezentat la un summit international despre stiinta, spiritualitatea si societatea post-materiala.

In ceea ce priveste spiritualitatea, ideea ca iti poti controla gandurile, sentimentele si emotiile si le poti folosi pentru a-ti manifesta realitatea, este deja cunoscuta. Existenta Chi si Prana de la traditiile estice antice recunosc faptul ca exista si o lume non-materiala, cunoscuta pentru unii sub numele de Akash sau Aether. Principala sursa de creatie in aceste realitati reprezinta forte non-fizice pe care simturile noastre nu le pot identifica, insa metodele moderne stiintifice, pot face acest lucru.

„Aakaash nu este distructibil, este substratul primordial absolut, ce creeaza materia cosmica si proprietatile sale nu se regasesc in proprietatile materiale care exista in sens relativ. Aakaash este eterna, o realitate superfluida, pentru care concepte precum creatia si distrugerea nu sunt aplicabile”.

Paramahamsa Tewari, inginer, fizician si inventator

„Si i-au permis lui Apollonius sa puna intrebari; si el a intrebat din ce cred ei ca este compus cosmosul; insa ei au replicat „Din elemente”. „Sunt patru?” a intrebat. „Nu sunt patru” a afirmat Larchas. „sunt cinci”. „Si cum pot fi cinci?” „Exista eterul, ce trebuie sa fie privit ca si materia din care sunt creati zeii; pentru ca toate creaturile de rand inhaleaza aer, cele divine inhaleaza eterul”.

„Si eu…” a afirmat Appollonius „sunt o creatura de rand, un muritor, in raport cu Universul?” „Da!” a afirmat interlocutorul

Viata lui Apollonius din Tyana, Philostratus, 220AD

Aceste concepte stau acum la baza fizicii cuantice si neurostiintei in societatea moderna. Majoritatea pionierilor in inginerie erau de fapt mistici. Sa il luam pe Nikola Tesla ca si exemplu. Acesta a fost foarte tare influentat de filozofia Vedica si a avut corelatii cu Swami Vivekananda (1863-1902), care a fost unul dintre cei mai faimosi si influentatori lideri spirituali ai filozofiei Vedanta.

Acesta a fost discipolul sef al lui Ramakrishna Paramahamsa si fondatorul Misiunii Ramakrishna. Aceasta figura este foarte importanta in istoria reformei hinduse si a miscarilor in acest sens.

„Niciun punct nu este mai important decat acesta si anume spatiul gol nu este gol. Acesta reprezinta contextul celor mai mari dispute in fizica.”

John Archibald Wheeler

2. Misterul Constiintei

„Din punctul meu de vedere, constiinta este fundamentala. Eu privesc materia ca fiind un derivat al constiintei. Nu putem ramane in urma daca avem constiinta. Toate lucrurile despre care vorbim, toate lucrurile pe care le consideram existente, sunt postulate ale constiintei”

Citatul de mai sus apartine lui Max Planck, un fizician caruia i-a fost recunoscuta si atribuita teoria cuantica originala si care a castigat Premiul Nobel in Fizica in anul 1918.

„Nu a fost posibil sa formulam legile mecanicii cuantice intr-un mod concret fara a face referire la constiinta”.

Eugene Wigner, fizician teoretician si matematician. A primit o parte din Premiul Nobel pentru fizica in anul 1963.

Exista un numar de persoane care impartasesc acelasi sentiment si numeroase stiinte care demonstreaza ca factorii asociati constiintei au un efect asupra lumii noastre fizice si materiale, in asa masura incat nimeni nu ar sti de unde sa inceapa.

Experimentul cuantic al fantei duble este foarte popular si a fost folosit pentru a examina in ce mod constiinta si lumea materiala sunt corelate. Acesta este cel mai bun exemplu care atesta modul in care factorii asociati constiintei si lumii materiale sunt conectati intr-un fel sau altul.

O potentiala dezvaluire a acestei experiente este aceea ca ” observatorul creeaza realitatea”. O lucrare publicata intr-un jurnal denumit Esee Fizice de Dean Radin, explica modul in care acest experiment a fost folosit de mai multe ori pentru a explora rolul constiintei in conturarea naturii realitatii fizice.

Avem chiar si subiecte precum telepatie si telekinezie care se potrivesc acestui domeniu.

„Vorbind la modul general, desi exista anumite diferente, consider ca filozofia Budista si Mecanica Cuantica pot sa se puna de acord in ceea ce priveste viziunea asupra lumii. Putem vedea in aceste minunate exemple roadele gandirii umane. Indiferent de admiratia pe care le-o purtam acestor ganditori, nu ar trebui sa ne indepartam de la ideea ca sunt doar fiinte umane, la fel ca si noi.”

Dalai Lama

Avem chiar un discurs despre constiinta, de catre Deepak Chopra. Exista numeroase discursuri pe acest subiect si nu consider ca obligatoriu, constiinta poate fi completata, definita sau inteleasa, insa cred ca suntem aproape. Este uimitor sa vezi mai multe dovezi stiintifice ce examineaza acest concept, dat fiind faptul ca a fost scris si conceput acum cateva mii de ani.

3. Super abilitatile umane

Este fascinant sa te gandesti doar cate descrieri antice ne arata faptul ca oamenii au capacitatea de a capata puteri extraordinare prin tehnici diverse. Unele din aceste tehnici, cunoscute ca si siddhis in traditia yoga (din sanscrita – perfectie), includ meditatia, dansul static, ruga, postul si multe altele.

In budism, de exemplu, existenta unor puteri umane foarte avansate este recunoscuta; de fapt, Buddha se astepta ca discipolii sai sa se antreneze pentru a obtine aceste abilitati, insa sa le foloseasca in asa fel incat sa nu ii distraga de la ceea ce ai de facut.

Un profesor in Studii Budiste si Tibetane de la Universitatea din Michigan, Donald Lopez Jr., a descris numeroasele abilitati atribuite lui Buddha:

„Fiind atat de intelept, se credea ca Buddha are tot felul de puteri supranaturale, inclusiv cunoasterea completa a vietilor anterioare ale sale, abilitatea de a sti ceea ce gandesc cei din jurul sau, abilitatea de a crea dubluri ale sale sau de a se ridica in aer si in mod simultan de a improsca cu apa si foc din corpul sau… Desi a trecut in stadiul nirvana la varsta de 81 de ani, ar fi putut trai un miliard de ani si chiar mai mult, daca i-ar fi cerut cineva acest lucru”.

Acest lucru este corelat in ziua de azi cu „super puterile”.

Russel Targ, spre exemplu, este un fizician si autor, un pionier in dezvoltarea laserului si a aplicatiilor laser si un cofondator al Institutului Stanford Research, pentru investigarea abilitatilor fizice intre anii 1970 si 1980. SRI este un institut de cercetare si dezvoltare in California, Menlo Park. Lucrarea sa in sfera fizicii a fost publicata in Natura, Procedeele Institutului de Inginerii Electrice si Electronice (IEEE) si in Procedurile Asociatiei Americane de Avansare a Stiintei (AAAS).

Recent, a acordat un discurs intitulat „Tot ceea ce stiu despre ESP”.

Principalul punct al discutiei sunt fenomenele studiate la cele mai ridicate nivele de guvernare si corelate direct cu istorioarele antice ce provin de la diverse culturi ai caror oameni aveau abilitati supranaturale.

4. Sanatatea si postul

„Oamenii traiesc o patrime din ceea ce mananca si din celelalte trei patrimi traiesc medicii”.

Inscriptie piramidala egipteana antica, 3800 IHR

Postul este o traditie ce a fost adoptata de numeroase culturi antice, de la vedici pana la budisti si lista poate continua. Postul nu trebuie sa fie confundat cu infometarea. Acesta este procesul de a te controla putin de la experienta senzoriala de a manca. Numeroase religii si invatati spirituali au sfatuit si pe altii sa posteasca pentru a-si reintineri mintea, corpul si sufletul. Nu mai este niciun secret faptul ca postul este una din cele mai vechi interventii cunoscute de om.

Acesta este cel mai bun exemplu al societatii moderne, care incearca sa tina pasul cu misticismul european antic. In ultimii ani, studii aprofundate au fost facute pentru a evidentia beneficiile postului. Studiile au aratat ca, daca se posteste corect, postul poate vindeca diabetul de til II, cancerul, poate regenera celulele stem si pancreasul, poate repara ADN-ul modificat si poate elimina toxinele din corp. De asemenea, postul poate trata unele boli asociate batranetii sau afectiuni ale creierului.

In ciuda acestor dovezi, doctorii inca avertizeaza oamenii sa nu tina post fara nicio dovada stiintifica in acest sens.

5. Viata dupa moarte

Creierul uman este un receptor al constiintei sau constiinta este un produs al creierului? Desi stiinta nu a demonstrat inca in mod cert ca aceasta constiinta exista separat de organele noastre fizice, exista numeroase dovezi ce indica faptul ca aceasta este complet separata si contina chiar sa existe si dupa ce murim. Studiile care au examinat aceasta problema par a fi foarte bine realizate si foarte consistente. Noi descoperiri in acest domeniu schimba radical modul oamenilor de a percepe si de a se raporta la lumea fizica.

Viata dupa moarte este, desigur, un subiect de mare interes atat in ceea ce priveste spiritualitatea si religiile, desi nu toate religiile ajung la un acord comun.

Exista un video al Dr. Bruce Greyson care vorbeste la o conferinta tinuta la Natiunile Unite, fiind profesor emerit in psihiatrie si stiinta neurocomportamentala la Universitatea din Virginia.

In videoclip, el descrie cazuri foarte bine documentate de indivizi care din punct de vedere clinic erau declarati morti (fara activitate cerebrala), insa, care au observat tot ceea ce se intampla cu ei pe masa de operatie, in acelasi timp. Acesta descrie multitudinea de evenimente de acest fel, cand oamenii au putut sa descrie lucruri care le-ar fi fost imposibil sa le stie. O alta afirmatie importanta facuta de DR. Greyson face referire la faptul ca acest gen de studii nu sunt incurajate din cauza ca avem tendinta sa vedem lucrurile stiintifice doar din punct de vedere material. Si cum ochii sunt si o poarta spre credinta, ceea ce nu se poate vedea, automat este discreditat. Simplul fapt ca insasi „constiinta” este o trasatura non-fizica, este tulburator pentru unii oameni de stiinta si foarte greu de inteles!

Cateva publicatii au fost realizate pe baza acestui subiect, spre exemplu in 2001, The Lancet a publicat un studiu de 13 ani asupra Experientelor La Limita Mortii.

„Rezultatele arata ca factorii medicali nu sunt relevanti pentru aparitia experientelor de acest tip. Toti pacientii au fost in stop cardiac si declarati decedati din punct de vedere clinic, in stare de inconstienta, rezultata dintr-o irigare insuficienta cu sange a creierului. In aceste circumstante, EEG devine orizontal si daca nu incep manevrele de resuscitare in 5-10 minute, se produc leziuni ale creierului si pacientul moare”.

344 de pacienti au fost monitorizati de o echipa de cercetatori si 18% dintre acestia au avut amintiri din perioada in care erau declarati morti sau inconstienti si 12 % chiar au avut experiente foarte profunde in acest sens. Tineti cont ca aceste experiente s-au petrecut cand nu exista activitate cerebrala si pacientul era in stop cardiac.

6. Suntem cu totii interconectati

Aceasta este o tema destul de des intalnita in spiritualitate – cum suntem conectati unii la altii si cum putem coexista inflorind impreuna. Daca intelegem cum se interconecteaza totul, putem lua decizii mult mai bune si putem deveni mult mai constienti de impactul pe care il avem la nivel fizic, dar si mental.

Acest tip de interdependenta este demonstrata si de stiinta. Sa luam spre exemplu inseparabilitatea cuantica, un fenomen pe care Einstein l-a descris ca fiind ‘actiuni ciudate la distanta’.

Numeroase studii insa i-au confirmat veridicitatea. De exemplu, un experiment realizat la Universitatea Griffith pentru Dinamica Cuantica, realizat de profesorul Howard Wiseman si echipa sa de cercetatori de la Universitatea din Tokio, a publicat recent o lucrare in publicatia Comunicatii Naturale, confirmand existenta a ceva ce Einstein nu considera a fi real: colapsul non-local al functiei unei particule.

Au realizat acest lucru divizand un simplu foton in doua laboratoare si testand daca masuratorile intr-un laborator pot schimba stadiul local din celalalt laborator. Cercetatorii au putut verifica si amestecul unui foton divizat.

Elizabeth Rauscher, un fizician nuclear, fost cercetator in cadrul Laboratorului National Lawrence Berkeley, Laboratorului National Livermore si Institutului de Cercetare Stanford, precum si in cadrul NASA, a oferit un interviu in care a afirmat ca aceste experimente au fost realizate si cu astronautii NASA in spatiu.

Ceea ce inseamna fie ca informatiile calatoresc mai repede decat viteza luminii, fie ca nu exista separarea, ci este un transfer instantaneu. Acest lucru ar putea insemna ca spatiul este o simpla creatie care da iluzia separarii.

Pe internet puteti urmari chiar si trailerul unui documentar ce exploreaza acest subiect mai in amanunt, denumit Universul Conectat.

7. Conexiunea Minte – Trup

„O crestere a cercetarilor stiintifice in acest sens sugereaza ca mintea noastra poate juca un rol deosebit de important in vindecarea corpului nostru – sau in mentinerea unei sanatati de fie. Acum exista mai multe directii de cercetare ce sugereaza ca perceptia noastra mentala asupra lumii informeaza in mod constant si ghideaza sistemul nostru imunitar intr-un mod in care ne face mult mai rezistenti in fata amenintarilor ulterioare. Acesta a fost un moment de genul „ahaa” pentru mine – in care ideea unei imbinari perfecte a mintii si trupului a avut un sens stiintific mult mai semnificativ decat efemeritatea constiintei care, oarecum este separata de noi insine, la nivel fizic.”

Garth Cook din Americanul Stiintific

Am acoperit acest subiect in mod extins si este cu adevarat impresionant. Spiritualitatea sprijina puterile vindecatoare ale mintii si felul in care mintea, gandurile si emotiile pot influenta sanatatea noastra si a celor din jur.

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.

Lasă un răspuns