
Zambeste Cerul
Zambeste Cerul cand genunchii mei se pleaca…
In multumire si-adorare muta
Si plange-atunci cu mine, cand plansul ma inneaca…
Iar curcubeul, fruntea imi saruta.
Ma spala ploaia cernuta din ochii LUI albastri…
Cand colbul lumii imi tulbura privirea
Iar gandul meu colinda printre astri…
Avand de casa doar…nemarginirea.
Zambeste Cerul, caci imi stie gandul…
Pribeag nebun, precum un calator
Nu vrea nicicum sa indragesc Pamantul…
Te-astept sa vii acasa…copil Ratacitor!