-Pregateste-te pentru comisie, aud.
-Doua minute sa ma imbrac, confirm.
Pun frau gandurilor si ma transform intr-un neasteptat detinut model, cuminte, numai bun de pus cu poza fata-profil la panoul de onoare, daca ar exista vreunul pe-aici. Dar cum nu servim un asemenea articol moralizator prin zona, ma multumesc cu gândul ca blana-mi de oita blanda imbracata si purtata in tot acest timp va fi mangaiata de cei in drept, straduindu-ma ca in acele momente sa torc cat mai suav inaintea comisiei de eliberare.
Poate chiar voi avea o sansa, iar cei ce tin in maini fraiele destinului meu maret vor fi brusc loviti de amnezie in ce ma priveste. Eu stiam, si altii stiau cum cei aflati la conducerea acestui loc de meditatie plin de toleranta se straduiesc din rasputeri in aparenta. Desigur, aparentele ” cunoastem problemele, vrem sa le rezolvam si chiar daca nu avem conditii ne zbatem sa o facem, nu precupetim niciun efort pentru a va rezolva problemele, ne pierdem noptile, ne neglijam familiile, sacrificam timp liber si orice alta ocupatie care ne-ar putea indeparta de la scopul propus, telul nostru este acela de a face orice este omenesc posibil, ba chiar si imposibilul posibil daca este necesar pentru ca doleantele voastre sa-si gaseasca rezolvarea, pentru ca lucrurile sa mearga bine iar voi sa nu fiti dezamagiti.”
Guest post – My future My choice partea a-X-a
In fine… Ma intolesc festiv la patru ace cu foita mea de duminica, imi fac freza cu gel si, cu sufletul incarcat de speranta si cu mainile incatusate, pasesc pe drumul catre ei, cei sapte, in mainile carora sta nelinistita soarta mea cruda. Ajuns in sala festiva, – pentru ca este un moment solemn ce nu poate avea loc decat in sala de festivitati rece si intunecata -, ma asez cu genunchii tremurand de emotie, cu inima zbatandu-mi-se in piept gata sa sara pe cine stie unde si sa imi faca cine stie ce pocinog neregulamentar.