Întotdeuana mi-a plăcut să fac schimbări în casă, ba o draperie nouă, ba un covor. Chiar și bunicii mei o fac destul de des, de fiecare dată când trec pe la ei, casa are o altă culoare, poarta diferită, interiorul de nerecunoscut.
Ultima oară când am trecut pe la ei i-am auzit vorbind de ciment, sunt curios ce vor mai face, aștept cu nerăbdare să mai trec pe la ei, doar că nu locuiesc prea aproape, din nefericire. Au un teren destul de mare, cu mai multe case, o vreme a fost și pensiune pentru străini, dar acum stau mai mult goale noaptea, musafirii s-au mai rărit. Însă acestea sunt îngrijite, curate, de parcă m-ar aștepta pe mine. Au și un depozit, în curte, cu vopsele, var, diverse chestii pe care eu nu le-aș păstra, majoritatea rămase de la schimbările făcute în ani. Acolo îmi petreceam eu verile, construind căsuțe de lemn, sau vapoare, pe care le decoram cum puteam, le vopseam și le încercam pe Criș. Mă atrăgea mult asta, au și un atelier de unde îmi luam toate uneltele necesare, dar din păcate toate s-au pierdut în timp.
M-aș reapuca să mă joc cu acestea, e o relaxare până la urmă, dar nuc red că vor avea farmecul de-atunci, așa că prefer să păstrez amintirile plăcute. În ultima vreme, tot mai rar trec pe la ei, nu îmi permite timpul, de fiecare dată când îmi propun să trec pe la ei, intervine ceva. Nu mai e atât de simplu precum în copilărie, când nu aveam nicio grijă, decât plictiseala.
Cum spuneam, aceștia stau cam departe, dacă pornesc dimineața și stau câteva ore la ei, ajung seara prea obosit pentru a rezista urmatoarea zi la muncă, așa că e nevoie de neapărat două zile, care nu se prea găsesc. Ba sunt obosit, ba ocupat. Vara aceasta sigur voi mai trece pe-acolo de vreo două sau trei ori, îmi place zona, îmi plac oamenii, dar e departe. Va trebui să fac unele sacrificii pentru a sta acolo o săptămână, dar nu cred că voi regreta vreodată o asemenea decizie.