Copilaria mea pierduta demult prin raristea de tei,
S-a dus cu rasul ei navalnic, s-a dus cu lacrimile ei.
De-atunci nu mi-s umezi ochii, oricate vifore ma frang,
Ma-nfior cand mintea-mi spune de cata vreme nu mai plang.
Blogul unui Motrean
Copilaria mea pierduta demult prin raristea de tei,
S-a dus cu rasul ei navalnic, s-a dus cu lacrimile ei.
De-atunci nu mi-s umezi ochii, oricate vifore ma frang,
Ma-nfior cand mintea-mi spune de cata vreme nu mai plang.
Plansul este necesar uneori, ne elibereaza, ajutandu-ne sa mergem mai departe plini de curaj.