Mă gândeam acum cât de schimbată sunt faţă de acum câţiva ani, faţă de acum un an…
Te-ai privit vreodată în oglindă gândindu-te cât de mult te-ai schimbat într-un anumit interval de timp ? Nu mă refer la schimbările acelea fizice pe care oricum le-au remarcat majoritatea, ci la schimbările care s-au produs în sufletul tău. Acum nu mai sunt copila de acum vreo 5 ani, sunt deja „mare”. Am crescut şi m-am schimbat mult… Sunt sigură că şi tu te-ai schimbat în perioada ce a trecut. Dar poate că, dacă te-ai schimba doar tu, nu ar fi aşa o mare problemă, căci ai renunţa la persoane când acestea nu şi-ar mai găsi loc în viaţa ta, ai lupta în permanenţă pentru ceea ce-ţi doreşti şi nu ai pleca de undeva dacă nu ţi-ai dori asta. Problema e că şi restu’ se schimbă, şi cresc „se fac oameni mari” . Am pierdut atât de multe în ultimii 5 ani… Am pierdut-o pe cea care o consideram cea mai bună prietenă doar pentru că ea a crescut, s-a schimbat, a cunoscut persoane noi şi a uitat prietenia noastră. Am pierdut chiar şi iubirea, pentru că cel de lângă mine a încetat să fie copilul care mă iubea şi a renunţat la visele noastre. Când oamenii se schimbă, dacă tu-i iubeai aşa cum erau ei, devii tu cel rănit. Şi în clipa aia ai de făcut o alegere: ori continui să-i iubeşti, indiferent cât de străini îţi par, ori pleci şi rămâi cu amintirile. Eu am plecat şi am rămas cu amintirile. Şi am pierdut. Da’ poate am şi câştigat, cine ştie ? În primu’ rând acum „sunt mare” şi am păstrat doar o mică parte din copiliţa fără minte de acum câţiva ani. Cu timpul va muri acel copil şi mi-e groază de clipa asta.
Tu cu ce preţ ai plătit împliniriea dorinţei de a fi om mare ?
Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.
Îmi este frică să mă uit la schimbările mele, chiar dacă ştiu că trebuie. Acum câteva luni am vrut să mă schimb. Am fost ajutat şi am reuşit oarecum. Nu în totalitate, pentru că şi acum mă chinui să-i înţeleg pe unii cum de nu au trecut de la stadiul în care li se permitea să se prostească.
Alteori îmi este teamă să merg mai departe din cazua iluziei pe care o am în privinţa acestei schimbări şi mă apucă stări de tristeţe.
Este greu. Aşa este viaţa.
Prieteniile mor, dar se si nasc. Trecutul moare pentru ca prezentul sa se nasca. N-ai fizic cum sa pastrezi legaturile din trecut, oamenii se schimba si isi schimba si perceptiile, iar asta inseamna ca isi schimba si prietenii deseori.. e un obicei al vietii, nimic mai mult…
Da, ai dreptate.. crestem si cresc si responsabilitatile si prioritatile odata cu noi..
Un lucru iti spun: pentru parinti vom ramane copii vesnic… chiar si la 40-50 de ani tot copii vom fi pentru ei…
Da, crestem, ne dezvoltam.. dar ar trebui sa pastram acolo intr-un coltisor acea puritate a copilariei.. pentru ca altfel, daca ne lasam inghititi de regulile dure ale societatii devenim papusi usor manevrabile si nu cred ca isi doreste cineva asa ceva 🙂