Ma gasesc lipsit de reflexe
Pe coarda despartitoare a cerului cu pamantul.
Sufar rastignit intre doua sensuri
In punctul dureros de tangenta.
Imi sunt sorbite, una cate una,
Celulele-mi vii.
Ma simt jumatate pamant… jilav, saturat de viata,
Jumatate albastru mat, insensibil.
M-au redus razbunarile lor
La o linie subtire de MINE
Si la pletele nesupuse,
Imbatate de vant.
Suvitele… m-au pleznit peste fata.
Miroseau a soare.
M-au ars si… realitate!..
Felicitări că scrii „plesnit” cu s, nu cu z!
Din dragoste și scris, mori de foame!
Din viteza :)))) Suna mai bine asa 😀 Nu intelegi rima ? :))
Multumesc pentru incurajare … chiar visam ca o sa ma imbogatesc din asta 😀
Daca poeziile erau asa scurte la timp la care a trebuit sa le invat pe de rost, erai poetul meu preferat. 😀