Adevarul cui? Pe al meu il sustin, pe al lor nu-l accept. Zambi fara sa stie de ce, lasa volumul televizorului la minim si trase paravanul la pat. Somn de voie, urma noaptea si ocazia de a-si descatusa energiile. Adormi bineinteles cu imaginea Sirenei in minte. Formalitatile apelului de seara trecute. Se odihnise destul de bine, mai trecuse o zi calendaristica, iar linistea noptii era pentru el ceea ce era si pentru multi altii asemenea lui, linistea potrivita pentru deprinderile lor. In linistea noptii si in intunericul ei isi gasea drumul catre a doua zi, din savoarea si dulceata clipei prinsa in murmurul noptii, din umbrele aruncate in camaruta de palida luna. Isi pregati cafeaua, lunga, tare de statea lingurita dreapta in ea si dulce asemeni sarutului visat al dragelor lui.
In special al ei, cu buzele-i de miere… O gustarica rapida si inevitabilele ganduri pentru apropiata liberare. „Fi-mi-ar dor de Romania” devenise motto-ul lui. Stigmatul „puscarias” il va urmari aici oriunde ar fi, orice ar face, in scumpa lui tara unde nimeni nu te ajuta, unde usile ti se inchid tandru in nas si toata lumea te judeca, iti judeca trecutul, actiunile prezentului si isi imagineaza cum va arata viitorul tau in scurt timp dupa gratii. Orasul incepea sa se schimbe in bine, insa cu mentalitatea invechita a oamenilor nu se putea nicicum impaca. ” Nu vreau sa am de a face cu puscariasi”, auzeai frecvent. Atunci?
„Elibereaza-te de trecut si cauta-ti in orizonturile larg deschise inaintea ta acel vitor in care nu se vorbeste limba romana!” ,il indemna vocea interioara. Terminand de mancat, se ocupa de desertul preferat, cafeaua si tigara. De unde atata incrancenare? De unde atata siguranta in viitorul pe care l-ar putea avea ramanand aici printre ai lui? Stia ca nu va cadra cu standardul romanesc. Ce este standardul romanesc? Ce inseamna el? Cu ce se poarta? Cum se intretine? Cum se prezinta si de ce el trebuie mentinut, ba chiar neaparat adoptat de toti cei care aspira la mai bine?