“Există cărţi de care rămâi cumva îndrăgostit: crezi că le-ai uitat şi totuşi le duci atât de tare dorul…” citeam acum câteva zile pe coperta unei cărţi pe care tocmai o terminasem de citit.
Nu mă gândisem nicicând ce asemănări sunt între cărţi şi oameni, dar acum ştiu… Întâlneşti o carte aşa cum întâlneşti o persoană… Pe unele din pură întâmplare (şi poate e chiar mâna destinului aici), pe unele pentru că ai auzit vorbindu-se despre ele şi faci tot posibilul să le cunoşti, pe unele din obligaţie… Sunt şi acele cărţi pe care le vezi în rafturile unei biblioteci vechi şi e un fel de dragoste la prima vedere, vrei să cunoşti totul despre acea carte… Sunt şi cărţile ca oamenii, dacă nu te interesează titlul sau ilustraţia de pe copertă nu doreşti să le cunoşti în profunzime. Sunt cărţi de care te îndrăgosteşti şi uiţi să mănânci şi parcă nu ai somn deşi ţi-ai dori asta doar pentru a afla totul, a afla cum se termină. Te induc în aceeaşi stare ca o persoană de care te îndrăgosteşti. Povestea se termină şi tu rămâi cu o urmă de nostalgie, ca dupăm o iubire pierdută… O cauţi apoi în toate cele care urmează, dar nu o să o găseşti. Fiecare persoană, precum şi fiecare carte, este diferită, special, are magia ei. Însă apoi apare alta şi alta şi alta… Diferite, dar frumoase, la fel de frumoase, dar într-un alt mod. Şi cărţile pe care le-ai iubit cu adevărat îţi rămân întipărite în minte, în inimă şi nu le vei uita, chiar dacă vei mai iubi o dată sau poate de două ori sau poate… Sunt şi acele cărţi pe care le citeşti pentru că trebuie, aşa cum te “sacrifici” să stai în compania unei personae pe care nu o apreciezi. Sunt şi acele cărţi care par interesante la început, dar prima aparenţă înşeală, şi ele nu dau dovadă de nimic inteligent, de nimic nou. Înţelegi atunci că, la fel ca persoanele, cărţile pot părea în aparenţă interesante, şi de prost-gust în esenţă.
Când reuşesc să găsesc acea carte specială pătrund în alt Univers, mă rup de toate care mă înconjură şi nu am poftă de mâncare, de somn sau de discutat cu prietenii, ca şi cum aş fi îndrăgostită. Citesc nu pentru că majoritatea din ziua de azi nu o fac, şi vreau să dau dovadă de ceva, citesc pentru că redevin “eu” atunci când mă pierd printre paginile unei cărţi, uit de tot ceea ce mă înconjoară.
Închei cu un citat şi cu speranţa că cineva, care citeşte articolul acesta şi nu a mai pus de mult mâna pe o carte, o va face acum:
“Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii.” – Mihai Eminescu
Tu… de ce carte ai rămas profund îndrăgostit ?
Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.
Nu există o singură carte, ci mult mai multe. Dacă aş pomeni câteva, mi s-ar părea nedrept pentru celelalte. Aşa că, mai curând,aş aminti nişte autori: Petru Popescu, Erich Maria Remarque, Augustin Buzura, Teodor Mazilu etc., etc.
Nostalgia de la finalul unei cărţi citite îmi este tipic prezentă. Dornic de mai mult, încep să visez şi să sper că mi se va întâmpla ceva ca în acea carte sau cel puţin voi întâlnii vreo situaţie care mi-a plăcut, din cele descrise de ea.
M-am îndrăgostit profund de „Act Veneţian” şi de viziunea despre adevăratele valori ale lui Camil Petrescu.
Şi că tot este vorba despre literatură, ieri am început să citesc „La râul Piedra am şezut şi am plâns”. Autorul îl ştii că doar eşti admiratoare :D. Am observat acest lucru pe blogul tău şi mi-am zis să caut mai multe informaţii despre Coelho. Am găsit, printre care şi o listă cu opere ale sale. Nu mi-a fost mult până să ajung să desopăr limitele iubirii şi povestea de viaţă celor doi. Aşa!
P.S: Am citit cartea pentru că ai reuşit să mă faci curios în legătură cu acest scriitor :).
„La răul Piedra am şezut şi-am plâns” a fost tot prima carte pe care am citit-o şi eu, tot pentru că altcineva mi-a trezit interesul. Îmi place foarte mult Coelho, îmi place modul în care e totul relatat, citatele… E poveste de dragoste dar nu un soi de Sandra Brown şi asta e chiar super. Trebuie neapărat să citeşti „11 minute” . Subsemnata a citit-o într-o zi deşi are cam 250 de pagini.
Cred că de data asta aş prefera să o citesc cu adevărat. Adică să cumpăr cartea. Ca fapt divers, „La râul Piedra am şezut şi am plâns” am citit-o online – prima carte citită în acest fel. M-a obosit privitul la monitor şi m-a convins cum stă treaba cu ebookuri şi cărţi d-astea :D.
Pai si iti place sa citesti online ? Eu una nu mă prea omor cu asta… mi se pare mult mai obositor şi mai sec… Una din plăcerile mele când citesc Coelho e să-mi subliniez citatele care îmi plac de acolo şi să le scriu pe ceva după ;)) . Şi nu cred că e musai să o cumperi, dă o fugă la bibliotecă
A fost prima operă citită online. Clar nu mi-a plăcut modul ăsta de a citi. Mult mai relaxant este să citesc întins în pat. Şi oricum la PC mai primesc un mail, mai dau un click – sunt distras. Aşa rămân în pielea personajelor şi nu mai ies nici după ce ia sfârşit acţiunea :).
Îmi place să fac lucrurile până la capăt, deci clar o să cumpăr o carte. Poate aşa încurajez literatura în românia :D. Zic şi eu.
nu cred ca vei schimba mare lucru oricum, tinerii oricum nu citesc… daca citeste unul din 10 tot e bine… Imi zicea si o prietena „Nu ştiu cum poţi tu să citeşti atâta.. Nu te ia somnul când citeşti?” .. ok, recunosc, nici eu nu pot citi chiar orice şi mă ia somnul când citesc ceva neinteresant dar niciodată la o carte de-a lui Coelho nu cred că voi avea răgazul să mă plictisesc.
Ştiu că putem ieşi la lumină prin educaţie. Poate literatura este o metodă mai bună de cultivare decât ceea ce încercăm astăzi şi sper. Oricum, ceea ce fac, o fac pentru mine şi al meu suflet :).
Imi place cum gandesti. Din pacate prea putini mai gandesc asa..
Frumos spus si scris… insa din pacate tot mai putini oameni citesc cu adevarat…