Rezumat:
Când ești la pubertate corpul tău trece prin anumite schimbări, iar adesea pot apărea puncte și coșuri inestetice pe față. La majoritatea persoanelor, acneea trece o dată cu vârsta aceasta, însă există mulți adulți care se confruntă constant cu un ten acneic și cu tendințe de îngrășare.
Dacă vrei să știi ce produse pentru acnee și alte imperfecțiuni poți aplica pe ten, ce rutină să ai și cum să te bucuri de o piele cu aspect plăcut și catifelată, atunci iată o listă de remedii pe care le poți încerca!
Curățarea tenului
Una dintre cele mai ușoare metode de a ameliora aspectul inestetic de puncte negre și coșuri este să cureți zilnic tenul de toate impuritățile din timpul zilei sau al nopții. Dimineața poți folosi o apă micelară specială pentru tenul tău sau o loțiune tonică, iar pentru rutina de seară încearcă produse mai puternice, precum un gel purifiant sau chiar un scrub pentru ten cu tendințe acneice.
Tenul acneic are nevoie de hidratare
Spre deosebire de tenul uscat, cel gras și acneic secretă o cantitate mai mare de sebum ceea ce face pielea uleioasă și lucioasă. Este indicat să folosești creme matifiante, însă acestea trebuie să și hidrateze pielea, astfel încât să existe un echilibru de substanțe hrănitoare pentru piele. Încearcă o crema cu vitamina C, A sau cu acid hialuronic pentru o piele fără imperfecțiuni, fermă și elastică!
Masca pentru piele și răsfăț
Folosirea măștilor de cel puțin 2 ori pe săptămână îți va lăsa, în timp, tenul mult mai curat și cu mai puține imperfecțiuni. Totodată, masca te ajută să îți relaxezi pielea, așa că profită de aceste momente de răsfăț și bucură-te de o perioadă de relaxare! Printre cele mai bune măști anti-acnee sunt cele ce conțin: castraveți, aloe vera, miere, argilă, sulf sau acid glicolic. Încearcă să eviți: uleiurile și vaselina cosmetică.
Folosește machiajul adecvat
Pentru tenul gras sau cu tendințe acneice este foarte important să alegi produsele de make-up adecvate, în special cele pentru piele. De exemplu, un fond de ten cu acoperire mare nu va face decât să astupe pe deplin porii. Acest lucru poate cauza și mai multe probleme de piele. Astfel, alege un fond de ten ușor și matifiant, care să se potrivească cu nuanța pielii tale.
Schimbă alimentația
Un alt mod prin care poți reduce punctele negre și albe de pe tenul tău este să schimbi alimentația. Înlocuiește mâncarea nesănătoasă cu o dietă echilibrată și bogată în nutrienții necesari. Pentru un ten curat, ai nevoie de alimente ce conțin probiotice, precum castraveții murați, varză murată, iaurt grecesc, măsline verzi sau soia. Totodată, încearcă să te odihnești în fiecare noapte câte 7-9 ore.
Nu stoarce coșurile!
Stoarcerea coșurilor nu te va ajuta să scapi de imperfecțiunile de la nivelul pielii. Din contră, acestea se pot înmulți, iar tenul tău va rămâne cu cicatrici. Dacă vrei totuși să scapi de coșurile proeminente rapid, folosește un tircomedon; adică un instrument special pentru extragerea punctelor negre și albe. Tenul tău trebuie să fie curățat și uscat înainte de a stoarce coșurile, iar ulterior va trebui să aplici o soluție potrivită pentru pielea ta.
Produsele cosmetice pentru ameliorarea aspectului acneic au o acțiune puternică asupra pielii, de aceea este important să le alegi pe cele care conțin vitamine, precum vitamina A sau retinol. Alte ingrediente benefice pentru tenul tău sunt: peroxidul de benzoil, zincul, acidul salicilic, argila, cărbunele și uleiul din arbore de ceai. Alături de cosmetice, ai grijă de tenul tău printr-o alimentație sănătoasă și un stil de viață activ și fără stres!