Un post de administrator

Nu de mult timp, dupa terminarea facultatii, am primit un post de administrator la firma unchiului meu. Mi s-a dat sarcina sa administrez cladirea de birouri a firmei, lucru care nu mi s-a parut foarte greu de efectuat. Cladirea nu era intro stare foarte buna asa ca am decis sa ii schimb putin aspectul, atat interior cat si exterior.

poza3Inca din primele zile m-am apucat de treaba si m-am gandit sa incep intai cu exteriorul. Am contactat o firma de constructii, le-am comunicat despre ce este vorba, iar a doua zi de dimineata cei de la aceasta firma au venit la fata locului pentru a face masuratorile, a stabili pretul si tot ce mai era necesar. Pretul a fost unul rezonabil, iar firma unchiului meu dispunea de acesti bani. Dupa cateva zile, cei de la firma de constructii au revenit si s-au apucat de treaba. Cum cladirea era destul de mare, a fost nevoie de un efectiv de 10 muncitori. Lucrarea a durat in jur de doua saptamani, dar totul a iesit exact cum trebuia, ca la carte. Intre timp, negociasem tot cu aceasta firma si pentru lucrarile de interior, care trebuiau insa sa se efectueze fara a deranja prea mult personalul din birouri, deoarece nu se putea opri activitatea firmei, iar alta cladire unde sa ii mutam nu mai exista.

Dupa ce au terminat cu fatada exterioara, baietiide la firma s-au apucat de lucrarile din interior si anume: dat cu glet, lavabila, schimbat usi, schimbat geamuri etc. Am zis ca daca tot ne apucam sa renovam, sa facem totul cum trebuie si sa oferim cladirii de birouri o cu totul alta fata. Geamurile le-am pus din termopan, deoarece au o rezistenta mai mare la umiditate si chiar si o durata mai mare. Cum in serviciile firmei de constructii nu era inclusa si curatenia finala, am decis sa apelam si la o firma specializata in asa ceva. Si cum sarcina imi revenea mie, deoarece eram administratorul firmei, m-am gandit sa contactez o astfel de firma pe internet. Asa ca am intrat in birou, am deschis laptopul si am inceput sa caut. Tot cautand pe site-urile mai multor firme de acest gen am dat peste una care includea chiar toate serviciile de acest gen.

Site-ul acestei firme se numeste www.helpmultiservices.ro. I-am contactat, iar a doua zi de dimineata deja un grup de muncitori se deplasasera la sediul nostru pentru a incepe serviciile de curatenie. Tin sa va spun ca totul a iesit luna, puteai “linge pe jos”, dupa cum spune o vorba. Ma bucur ca primele mele sarcini ca administrator mi-au iesit cum trebuie si ca am gasit aceste firme profesioniste cu care sa lucrez.

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.

Lasă un răspuns