Ce este fimoza și cum poate fi tratată?

The,Doctor,Is,Diagnosing,Symptoms,Of,Erectile,Dysfunction,Of,Male

Fimoza este o afecțiune urologică destul de comună, care stârnește numeroase întrebări și preocupări în rândul bărbaților și al părinților. În articolul nostru, vei descoperi aspecte generale despre fimoză și modalitățile in care poate fi tratată.

Generalități

Fimoza este cunoscută din punct de vedere medical drept incapacitatea de a retrage prepuțul peste glandul penisului. Această afecțiune poate fi fiziologică, prezentă la nou-născuți și la copiii mici, sau patologică, apărută în urma unor cauze precum infecții sau inflamații. Însă, ce trebuie să știi despre fimoză? Află pe blogul Dr.Max mai multe detalii, de exemplu, care sunt cauzele și simptomele asociate cu aceasta.

Există unii factori de risc care pot favoriza apariția fimozei, cum ar fi antecedentele familiale, boli cronice precum diabetul sau obezitatea. Este important să se identifice cauzele apariției fimozei pentru a putea preveni și trata corespunzător această afecțiune, evitând complicații precum infecții urinare și disfuncții sexuale.

Tipuri de fimoza

Există două tipuri principale de fimoză: cea fiziologică (prezentă de la naștere și care se poate remedia spontan în primii ani de viață) și fimoza patologică (ce este cauzată de infecții, inflamații, leziuni sau cicatrici). De asemenea, există și o diferență între fimoza primară (care nu s-a retras niciodată peste gland) și fimoza secundară (în care prepuțul a putut fi retras anterior, dar nu mai poate fi acum din cauza unor modificări în structura prepuțului).

Gradul de severitate al fimozei variază de la gradul I (ușoară, cu retragerea parțială a prepuțului) până la gradul IV (severă, cu imposibilitatea retragerii prepuțului și pot apărea complicații precum infecții, parafimoza și altele). Potrivit specialiștilor, este estimat că 1% dintre băieții cu vârsta de 16 ani au fimoză [1].

Tratamentele fimozei

Există mai multe abordări terapeutice ale fimozei, în funcție de vârsta pacientului și de gravitatea afecțiunii:

Tratament medicamentos

Tratamentul medicamentos al fimozei poate fi eficient mai ales în cazurile de fimoză nesurgicală, adică atunci când cauza este inflamatorie sau infecțioasă. Medicul poate recomanda utilizarea unor unguente pe baza de corticosteroizi pentru a reduce fimoza la copii. Tratamentul complicațiilor fimozei poate implica administrarea de antibiotice, antiinflamatoare sau alte medicamente specifice, în funcție de natura complicației.

Tehnici de întindere manuală

Tehnicile de întindere manuală a prepuțului pot fi, de asemenea, utile în tratarea fimozei. Acestea pot fi începute după aplicarea unui unguent ce conține corticosteroizi, iar durata și frecvența exercițiilor de întindere trebuie stabilite de medic. Este important să se efectueze aceste exerciții cu grijă și cu respectarea igienei, pentru a evita rănirea sau contaminarea prepuțului.

Tratament chirurgical

În cazurile de fimoza persistentă sau severă, care nu răspunde la tratamentul medicamentos sau tehnicile de întindere manuală, poate fi necesară o intervenție chirurgicală. Circumcizia este o opțiune sigură și eficientă în tratarea fimozei la adulți. Cu toate acestea, prepuțioplastia poate fi preferată de unii pacienți, deoarece păstrează o parte a prepuțului și poate reduce riscul de pierdere a sensibilității penisului.

Cum să îngrijești zona operată după circumcizie

Pentru a îngriji zona operată după circumcizie, este important să urmezi instrucțiunile medicului cu privire la curățarea și îngrijirea plăgii. Iată câteva sfaturi utile:

  • spală delicat zona cu apă și săpun neutru, și usucă ușor prin tamponare, cu un prosop curat. Este important să eviți să atingi plaga cu mâinile murdare și să menții curățenia zonei pentru a preveni infecțiile;
  • urmează instrucțiunile medicului cu privire la îngrijirea plăgii și schimbarea pansamentelor. Asigură-te că pansamentul este menținut uscat și curat. Aplică unguentele sau cremele prescrise de medic;
  • discută cu medicul și solicită-i recomandări cu privire la reducerea inflamației și durerii;
  • pentru a permite vindecarea corectă a zonei, evită activitățile fizice intense și contactul sexual pentru intervalul de timp recomandat de medic.

Este important să urmezi îndeaproape instrucțiunile medicului și să fii atent la semnele de infecție, cum ar fi roșeața, umflăturile și febra. În cazul în care observi astfel de simptome, este important să consulți imediat un medic.

Sursă de referință:

1.“Phimosis: What Is It, Causes, Symptoms & Treatment.” Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/diseases/22065-phimosis. Accessed 29 May 2023.

Stai la curent cu stirile zilei de pe ucoz.ro. Iar daca vrei permis de conducere, incearca www.ChestionareAuto.ro.

Lasă un răspuns