Desi e greu de crezut, eu nu am fost un bautor de cafea pana la 21 de ani. Nu mi-a placut mirosul, gustul, pretul, timpul pe care trebuia sa astept sa se faca, totul detestam la ea. Toti din familia mea sunt bautori de cafea, tata chiar si cinci pe zi. Unii ar spune ca nu e bine, face rau, dar acesta e obiceiul tatalui din tinerete.
Eu in schimb, nu am pupat nicio ceasca de cafea. Am gustat un frappe o data, dar.. L-am lasat la fel de repede. Mi-a intrat in obicei sa comand o cola sau un ice tea. Care sunt cu mult mai nocive decat cafeaua, aceasta avand si parti pozitive, dar nu vorbim despre asta acum.
Am inceput sa beau cafea cand am participat la un internship. Cafeaua era gratis si cand facea cineva, facea pentru toata lumea. In primele zile vedeam ca ramane, intr-o zi mi-am pus jumatate de ceasca, urmatoarea zi una intreaga. Dupa o saptamana am inceput sa beau cate doua cafele pe zi. Erau chiar mai bune decat mi-as fi imaginat, probabil cafeaua de acasa nu imi placea, sau din acel restaurant. Nu imi pare rau ca m-am apucat sa beau cafea, dar imi era bine si fara. Acum parca ma trezesc mai greu in lipsa ei.
Nu mult timp de la incheierea internship-ului a luat sa le cer parintilor un Espressor Saeco. Unul din acesta aveam la munca si pot sa spun ca este excelent. A durat ceva pana sa imi conving parintii, dar cum mama e innebunita dupa cafea de calitate, am facut si pasul acesta. Am mers la mall, acolo sunt cateva magazine mari si ne-am uitat dupa Espressoare manuale Saeco. Am gasit la preturi neasteptate. O fi fost ceva oferta, dar stiu ca am platit mai putin decat ne asteptam pentru el, iar cafea era.. tot timpul. In cele din urma nu ne-a parut rau ca am cumparat unul, desi este destul de mare pentru nevoile noastre, dar prea multa cafea nu a stricat niciodata. Eu cred ca e raiul studentilor la medicina in bucataria mea, cu noul aparat.