A fost o vreme când zâmbeai,
Iar zâmbetul, crâmpei de Rai,
Ți-l imortaliza cântând
Un menestrel cu chipul blând.
A fost o vreme când visai
În visul lui că nu-l iubeai,
Dar îl visai în zori de zi
Ca roua ce va răcori.
A fost o vreme când ați pus
Pe luciul apei, la apus,
Din flori, cunună sorelui
Și v-ați iubit ofrandă lui.
A fost..! De-o vreme vă sunt toate,
Străine, rupte-n jumătate,
Oftați tăcerilor prelungi,
Iar șoaptele sunt reci, nu dulci.
