Se uita
Pe mine m-ai uitat de bibelou
M-ai şters din carnetelul cu adrese
Şi m-ai tăiat cu vechiul tău stilou
Din cartea inimii să nu-ţi mai pese
Pe mine m-ai uitat, n-ai mai venit
Şi-am numărat secundă cu secundă
Timpul din zori şi până-n asfinţit
Şi nopţi întregi ce sufletu-mi inundă
Pe mine m-ai uitat şi sunt aici
Un munte de speranţă si firesc
Cu mâna-ntinsă aşteptând să vii
Doar din priviri să-ţi spun că te iubesc