Au fost prieteni buni şi-ades şi-au spus nevoia,
Amanţi, iubiţi ai sorţii, şi-au dus greul ca fraţi,
S-a lepădat de ei până şi moartea, joia,
Dar praful s-a ales subit de combatanţi.
N-a fost nicicând război, ci teama ca o luptă,
Lăuntric ucigând dorinţa de-a păstra,
Au strâns în inimi frica de cauză pierdută..
Cine s-o reînvie, iubire-n schimb să dea?
Să laşi în urmă totul, când omenesc ţi-e firea,
Să-nduri tăceri ce curmă, să nu poţi să răzbaţi,
Au îngropat trecutul şi doare amintirea,
Regretul, remuşcarea, azi le sunt aliaţi.
