Nu-i loc sub soare să poţi pierde
Speranţa de a o avea
Ori să-ţi doreşti ca alinare
Duioasă-mbrăţişarea sa.
De îţi petrece zâmbet tandru
De bun rămas sau bun venit,
Îţi sfarmă sufletul în patru
De-l porţi în pieptul de granit.
Şi inima îţi înteţeşte
Cu focul viu ce stă să ardă,
De-ţi murmură dumnezeieşte
” Cel mai mult eu „.. E minunată!
Buzele ei, guriţa mică,
Pecetluiesc dulce visare,
N-ai cum să i te-mpotriveşti
Dorinţei sale arzătoare.
Suav, iubeşte-ameţitor,
Smulgându-ţi dragoste şi doare
De-şi lasă prada sânul ei
Căuşului palmelor tale.
Parfumu-i fin şi-al tău oftat,
Toată iubirea ce ţi-o poartă,
Îţi sunt păcatul încrustat
Pe-un petic mâzgălit de soartă.
