Am creat răspunsuri în forum
- Mesaje
Ar mai fi „lungimea de unda”. Initial crezi ca acea persoana stie ce se petrece cu tine insa in anumite momente vei avea impresia ca nu te cunoaste absolut deloc,iar asta iti poate sterge din ganduri ca te-ar fi cunoscut vreodata. Vreau sa spun ca o mica „greseala” poate fi dezamagire fara cale de intoarcere.
Sau, nivelul perceptiei este diferit ( a se citi aici…el/ea, mult prea inferiori ), diferit din punct de vedere empatic, afectiv? Peste toate, revin la titlul topicului, de ce nimeni nu ajunge sa cunoasca ce se petrece in tine?
Odata astea fiind spuse, tu personal cititorule, de ce crezi ca nimeni nu poate ajunge in sufletul tau? Esti incapabil sa te deschizi sufleteste sau respectivul/respectiva este mult prea orbita de propriile sale fantasme si mizerii pentru a vedea ceva in tine?
Si pas cu pas, odata cu trecerea timpului, iti pierzi intreaga inocenta, iar cand asta este o realitate poti sa stii, te-ai dus dracului. De fapt o stii, doar tu, simti asta in fiecare noapte nedormita, in fiecare oglinda in care iti vezi chipul brazdat de oboseala. Nu e nimic altceva decat oboseala propriului tau interior.
Desigur, cand incepi o conversatie cu un „nick”, clar pleci de la premiza ca vorbesti cu o persoana normala! Si chiar asa este, sindromul Munchausen nu impiedica persoana respectiva sa functioneze normal in societate. Pana la un punct, acel punct in care minciunile capata o forma sinistra si ajung sa te afecteze personal. Cat de mult, in ce masura, minciuni ce au schimbat perceptia ta asupra…ta, ca persoana?
Cuvinte ce in virtual au alta conotatie, mult mai puternica, deseori o simpla fraza de genul „sunt pe moarte”, are in cititor, poate fara voia lui, un efect de cutit infipt in inima, mai ales atunci cand persoana „pe moarte” ajunge cumva, tot prin manipulare, sa fie considerata prieten, amic sau chiar iubit/a. Da, manipularea prin cuvinte, oare de cate ori nu am simtia asta pe pielea noastra in virtual?
Pana la urma scopul este similar si pentru cei ce mint in virtual, obtinerea atentie, a unei forme de compasiune. Dar atentie, nu vorbim despre mitomani ce din doua vorbe spun trei minciuni, din contra, avem in „obiectiv” acele persoane deosebit de abile, persoane ce imbina deseori minciuna cu realitatea, oameni ce manipuleaza situatii si stari sufletesti, un joc dement ce in virtual are mari sanse de reusita, odata pentru ca exista anonimatul cunoscut, dar si datorita cuvintelor.
Baronul Munchausen era poate simpatic, uneori starnea rasul prin minciunile sale hilare, insa cei ce sufera de acest sindrom, nu, sunt departe de a fi simpatici, din contra, sunt fiinte triste in cautarea de atentie. Armele acestora? Minciuna, in general una morbida! Boli foarte grave, traume, tristeti…toate ale lor si toate inexistente! Generalizam sindromul Munchausen la virtual?
Numele acestei boli vine de la celebrul Baron Munchausen, ramas in istorie pentru minciunile in serie, un individ ce a mintit in asa hal incat a ajuns sa confunde realitatea cu fictiunea, minciunile plasmuite de propriul psihic ajungand sa puna stapanire pe viata acestui om.
Automutilarea are si un tratament, simplu, eficace, si consta in gasirea unei cai de exprimare a sentimentelor, emotiilor si tenebrelor de catre persoana in cauza. Simplu nu este, mai ales ca automutilarea vine si pe un fond de neincredere in oameni.
Primul este o viata plina de anxietate si singuratate, o viata in autoizolare dar si o ostilitate fata de societate, o viata parcursa in termeni de genul „acasa – job si retur”. In aceeasi nota, dar si datorita respectului de sine scazut, persoana ajunge sa aiba relatii in care este abuzata fizic si psihic, o veritabila victima. De ce? Incapabila sa aiba pretentii, dar si din teama de a fi respinsa, persoana „ia in general tot ce este mai rau”, alegerea partenerului fiind confuza.
Iar actul in sine, chiar asta este, o detasare fata de o realitate poate agresiva in care individul nu isi gaseste locul, o realitate plina de respingeri. Nu intamplator asemenea persoane traiesc mereu cu teama de a fi respinse, iar de aici pornesc doua drumuri majore.
Si unde sa apara problemele unei astfel de persoane decat in copilarie? Adevarat, suferintele copilariei si adolescentei, pot duce la asemenea acte de automutilare. Cauzele insa variaza, de la instabilitate in familie, cele mai multe, pana la izolarea fata de mediul natural, face adolescentul sa se detaseze de realitate, sentimentul ca NU FACE PARTE DIN LUME fiind mereu prezent.
In realitate automutilarea este doar o incercare de a face stresului. Nu este mai putin adevarat ca aceste persoane sufera de depresie puternica si o STIMA DE SINE SCAZUTA, ce tradeaza nu doar rusine adanca si vinovatie, dar si confuzie dublata de ingrijorare fata de propriul sau comportament.
Pentru ca, exact asta este automutilarea, un act de exprimare a unor emotii puternice, negative in general. Bine, pentru marea masa a oamenilor automutilarea inseamna nebunie si inceputul drumului spre sinucidere, insa marea masa nu are habar de ceea ce inseamna automutilare. Aici este un neajuns, al societatii in general, o persoana care datorita suferintei ajunge la asemenea acte, este „tratata” de prieteni binevoitori. Rezultatul? Fara rezultat
