click aici

E placut sa stii


Traiesti si o faci ca toti oamenii, sau ma rog, asemeni tuturor celor ce sunt la fel ca tine, dupa mintea ta. De ce te mira atunci viata pe care o duci? De ce vrei sa traiesti altfel, sa fii un altul, cand tot ce poti fi se limiteaza la acelasi trai cenusiu si sters precum cel al altora, alaturi de cei care te-ai asezat? Taci! E placut sa stii ca cineva se gandeste la tine, din dragoste sau pur si simplu. E placut sa stii ca cineva are oricand pentru tine un gand bun, din dragoste sau pur si simplu. E placut sa stii ca cineva vrea sa stea noaptea impreuna cu tine pe intuneric, din dragoste sau pur si simplu. E placut sa stii ca cineva, in lumina cruda a noii dimineti si in aerul proaspat al unei alte zile, deschizand ochii, iti saruta gandul trupului adormit si dorit, din dragoste sau pur si simplu. E placut sa stii ca undeva, o inima bate alaturi de inima ta, intr-un gand de fiinta pentru care iti faci griji, te opresti din ceea ce faci intrebandu-te daca ii este bine, cum ii merge, daca ii este bine, din dragoste sau pur si simplu. E placut sa stii ca undeva, un suflet tanjeste dupa perechea sa, din dragoste.

[ux_banner bg=”http://andreisebastian.ro/wp-content/uploads/2014/06/e-placut.gif” height=”300px” text_color=”light” text_align=”center” text_pos=”center” text_width=”75%” text_bg=”” parallax_text=”6″ parallax=”6″ animate=”fadeInUp” effect=”rain”]

E placut sa stii ca cineva te intelege

____

E placut sa stii

Uneori imi place sa ma joc cu gandurile prin colturile fiintei mele. Alteori ma reped cu ele in zidurile ridicate de frustrari. Sunt adesea in trenul gandurilor care ma poarta departe, acolo unde esti intotdeauna tu. Ganduri. Uneori simple, hoinare, strabatand noptile vietii, noptile singuratice, nopti in care desi nu sunt singur,ma simt singur. Un pustiu de ganduri si un gol de vise. Iata o combinatie care inca nu ma poate cuprinde

[/ux_banner]

E placut sa stii ca cineva te intelege si iti este aproape in orice moment al vietii, din dragoste. E placut sa stii ca cineva te iubeste si poarta in mintea si trupul sau gandul fiintei tale, din dragoste. Dar mai presus de toate, e important sa fii si liber. Zilele mi-au trecut transformandu-le in nopti, schimband lumina cu intunericul, agitatia cu linistea. Am deschis larg portile amintirilor, traind din nou si din nou durerea devenita rand pe rand putere. Dorul mi-e neschimbat, dar molcomit si impacat, ma simt linistit, ma simt vindecat, si in ciuda tuturor piedicilor, ma simt eu.

In mirãrile mele am pus nemãrginire, cãutând prin cuvinte mici bucuria cuvintelor potrivite. Am stins un foc ce nici nu începuse sã ardã, speriat de fumul amãgirilor. Mângãierea tãcerilor albe si infinitul viselor întotdeauna albastre, într-o deocamdatã vesnicã realitate gri. Unde esti? Mi-amintesc de putinele noastre cuvinte completate de priviri rãmase fãrã rãspuns. Rãmas cu mirare în nemãrginirea unor gânduri ce pentru oare câte clipe am crezut cã îmi poate apartine, mã întorc în lumea mea de verde sã-mi amintesc dezamãgirea zilelor de searã. Mã întorc la rânduri scrise negru, povestindu-mi prevestirea încântãrilor câtorva gânduri albe apãrute într-o existentã gri devenitã brusc albastrã. Privesc în jur în lumea mea verde. Prea multe culori în prea multe tonuri de negru. Liniste.

Intors in linistea tristetilor cu care sunt obisnuit pot fi detasat si pot intelege. Pot asa, doar asa, fi impacat? Si implinirea asteptarilor mele? M-am grabit sa cred in lumina, m-am grabit sa dezgrop un eu cu care nu mai sunt obisnuit si in care nu mai sunt atât de sigur ca ma mai pot regasi. Dezamagiri? La caldura lor mi-am ostoit dorurile in care tac si nu stii nimic. Daca sunt cuvinte cele cu care ma joc.. Si un amestec de perversitate neinteles. Câte cuvinte?!? Doar unul: nemarginit.

Multe si felurite sunt caile fericirii. Si fiecare dintre acestea imi par ispititoare ca o paine calda pentru sufletul meu flamand. Si mi-am vindecat foamea cu amagiri si setea de viata cu promisiunea asteptarii, pentru ca iubirea, iubirea are pentru mine un chip si o inima calda. Dragostea. Lumina si intuneric, armonie si distonanta, cantec si plans, gand si simtire, vointa si hotarare, vis si realitate, putinta si realizare. Mi-e ruginit sufletul de amagirile lor. Inclinat inca spre suferinta? Probabil leacul cel mai potrivit pentru ranile ascunse, ce se cicatrizeaza atat de incet. Inca mai am destul de invatat si inca destul de patimit pana voi apuca sa cunosc sufletul tainic, generos si contradictoriu al unei femei.

Al acelei femei! Probabil abia atunci voi inceta sa mai fiu stupid, desi tocmai faptul ca sunt stupid imi intrerupe ritmul uniform al vietii si-mi da posibilitatea de a o porni pe un drum nou. Alt drum. Un batran care vrea sa ia lumea de la capat, intr-o liniste mare, o liniste in care se zideste cerul si pamantul, o liniste de inceput si de sfarsit de lume. Nimic mai frumos si mai indepartat de soarta mea. Atunci? Cine esti tu, cine sunt eu, cine suntem in fiinta noastra launtrica?

Aveam senzatia ca evenimentele ultimelor luni ma imping intr-o directie contrara celei normale, sau, cel putin, contrara acelei directii pe care eram obisnuit sa o consider normala: directia omului fara nici o tinta sau speranta reala, directia omului cu aspiratii zadarnicite, captiv al unor obiceiuri si atitudini obisnuite directiei normale. Dar a intervenit schimbarea si a avut loc o transformare. Omul insa se transforma necontenit, numai ca transformarea incepe sa se vada numai in anumite momente. Derutat? Doar in masura in care as cere un sfat in forul meu interior, inaccesibil indoielilor si nesigurantei. Dar mai stiu ca sfaturile nu le accepti decat in masura in care ele coincid cu ceea ce ai de gand sa intreprinzi. Deci?

Deci? “Nu privi inapoi. Poate ca te ajunge ceva din urma“. Pana acum m-am hranit din puterea trecutului si am trait cu rostul gandurilor lui. In venele mele a curs seva cuvintelor ce-au fost rostite demult, intr-o seara aromata de vara, asemenea unui mar domnesc, rosu, rumen, sanatos, dar mai ales rosu. Vorbele insa nu pot inlocui nici dragostea, nici caldura trupului. Sau dorul de viata. Asadar ma gasesc inaintea unor drumuri ce asteapta sa aleg pe care dintre ele imi voi rataci fiinta. Un drum care sa nu-mi sugrume gandurile, bucuriile simple si nadejdile dureroase. Pentru ca voi continua sa spun: e pacat sa speli in lacrimi curate sufletul unei lichele..

Daca in linistea noptii vei avea rabdare sa asculti, ma vei putea auzi soptindu-ti tainic la ureche vorbe de flori si vise, sau poate vei simti fiinta mea de fum rasfirandu-ti parul, mangaindu-ti chipul si buzele fierbinti dintr-un altfel de vis… Sa vorbim. Sa vorbim despre iubire, despre dor sau fericire. Sunt subiecte perimate, spune lumea, deci hai sa vorbim despre lume. Lumea. Ciudat, firesc si prefacut, si viclean, si mai cate nu poti spune despre lume si iar lume. Te barfeste, te vrajeste, ispiteste si-ameteste pana cand te-a folosit. Apoi aruncat ca o carpa, rupt de tot ceea ce inseamna viata, si mandrie, si virtute-s toate, vorbe aruncate-n fata.

Lume. Paradis terestru, cat de bine-i fara ea! Liniste si pace-n toate, un pamant fara perdea. Dar traim si noi in lume, vrem sau nu ne irosim, in dispute anonime, pline inca de venin, facem parte tot din lumea ce inneaca – acest pamant, suntem parte, stim prea bine, si ne-am pus si noi in rand! Sunt patimi care inspira, patimi care (oare?) injosesc, patimi ascunse, ingropate adanc in fiinta noastra, patimi nepermise, care odata dezvaluite ar cobori in ochii lumii viciosul. Patimi. Pure sau alterate de rutina satisfacerii lor permanente, mereu, si iar, si iar. Si sufletul.

Destainuit poate uneori, apasat de scarba, de sila devenita parca tot mai mare si mai mare, pe masura ce patima, odata cu scurgerea timpului, a devenit ori obisnuinta, – blazatii -, ori o necesitate. Inchis parca uneori de viciul constient de pericol, ce ridica obstacol dupa obstacol in calea destainuirii lui, un suflet devine negru, negru si plictisit de satisfacerea implinirii obisnuinta – necesitate. Neintrebat, uitat, pierdut, si indiscutabil pustiit. Suflete din care nu mai poate rasari nici macar o floare.

Vino in gandul meu, am spus. Haide si prinde-mi in fire o noua amagire din care sa rasara viguros un alt esec, pe care linistit sa il adaug sirului derivelor mele. Gata oricand pentru sansa sau pentru ghinion, sunt pregatit sa le primesc pe amandoua in aceeasi masura, cu aceeasi bucurie, fara diferenta, dar cu o oarecare inclinatie spre ghinion. TU… Am trecut prin toate, dar nu stiu cum. S-au naruit toate peste mine, am iesit la suprafata, dar nu stiu cum. Am primit dezlegare pentru a ma rupe de tine, si ceva m-a tinut sa nu ma mai prabusesc in apele namoloase ale acelui inceput. Am mers mai departe, castigand de fapt ceea ce altii au crezut ca am pierdut: echilibrul. Si nu mai pot acum decat sa iti spun, rupt suflet din dragostea mea:

Nu te mai intoarce din drum
Mai bine lasa-te purtata pe aripile sufletului mort ce-ti implineste astazi simulacrul de fericire;
Pleaca
Cauta sa nu mai stii de… Gandurile mele.

Suntem coplesiti de necazuri. Vin ca o apa,precum valurile marii, unul dupa celalalt, spargandu-se de noi aidoma stancilor spalate clipa de clipa de spuma nefericirilor de zi cu zi. Luptam? Capitulam? Esti o luptatoare nativa prin definitie. M-ai inspirat. Dar cum procedezi atunci cand simti ca ai obosit? Asta nu m-ai invatat. Si nici eu nu m-am ferit din calea necazurilor. Le-am primit cu bratele deschise, chemandu-le parca: “ Haideti, veniti, coplesiti-ma cu dureri si neimpliniri, haideti, doar atatea sunteti, doar atata puteti? “. Si au venit. M-au lovit, m-au naucit, “ Hai, doar atata poti? “, “ Doar atat duci? “, iar acum, impleticindu-ma sub povara lor imi caut calea, orbit incerc sa-mi regasesc drumul spre orizontul pierdut.

Undeva, in bezna care ma infioara cu tacerea ei, in linistea infricosata si ea straluce o lumina, o stea spre care ma indrept, sperand ca acolo voi gasi caldura si limanul dorit. Merg, merg prin bezna parca tot mai rece, in care uneori maini hulpave smulg bucati din mine incercand parca sa ma abata de la calea pe care steaua mi-o infasoara inainte-mi cu raze de argint. Si parca strig, si ma zbat sa scap din stransoarea ghearelor ce ma-nfasoara cu hohote reci si stranii, aidoma luminii care sper sa ma duca spre sfarsit. Si merg, impleticit, haituit, obosit, inca mai merg, desi fiinta-mi e o rana din care se infrupta alte si alte pasari ale intunericului, bezna parca fara de inceput si fara de sfarsit.

Plang, ma clatin, dar privesc lumina care parca-mi da puterea de a vrea, desi picioarele abia mai pot inainta cu pasi mici si sleiti, sugrumati de povara, nauciti de trecut, ingandurati de viitor. Incotro ma indrept? Spre amagirea gandului pierdut? Spre viitorul dezvelit de taine, cald, dorit, rosu si rumen asemeni aceluiasi mar domnesc cu parfum de rasarit? De ce? De ce sa mai merg, cand poate e mai bine sa cad acum, in sfarsit, odihnindu-ma? Pentru ca sunt satul si obosit. Suntem pusi in fata alegerii, liberul-arbitru, cel care ne da posibilitatea de a alege intre ceea ce credem noi ca este bine sau rau, ca reprezinta raul ori binele. Sau in sfarsit. Abia la final ne cunoastem alegerea, intelegem ce am reusit: prabusiti sau impliniti. Eterna intrebare asadar: a fi sau a nu fi. Chiar asa, asta-i intrebarea. Un cuget poate, pentru pasii mei impleticiti, intru odihna unui suflet rebegit.

Uneori imi place sa ma joc cu gandurile prin colturile fiintei mele. Alteori ma reped cu ele in zidurile ridicate de frustrari. Sunt adesea in trenul gandurilor care ma poarta departe, acolo unde esti intotdeauna tu. Ganduri. Uneori simple, hoinare, strabatand noptile vietii, noptile singuratice, nopti in care desi nu sunt singur,ma simt singur. Un pustiu de ganduri si un gol de vise. Iata o combinatie care inca nu ma poate cuprinde.

LoccoChicco

LoccoChicco

Un sentiment adanc existent in fiecare, o umana nazuinta spre un “mai bine” menit, poate inconstient, sa duca la o lume mai buna… omniprezentul sentiment . Indiferent de epoca, indiferent de nivelul educational sau intelectual, omul a dorit o lume mai buna.


Related Articles

Ador animalele de companie

Întotdeauna mi-au plăcut animalele. De pe la grădiniță am avut primul animal de companie. Nu a fost un cățeluș, nici

Justitia din Romania a orbit de tot ?

Dreptate… Ce e asta? Ce e asta…? In societate avem 99 de indatoriri si un singur drept: sa spunem ”

Copilul naiv

Copilul naiv Pe un scaun uitat intr-o ziuaS-a asezat intr-un tarziu regretulDespica-mi in aschii ideileDomoleste-mi viseleSi alunga-mi din vorbe nostalgiaIubeste-ma


No comments

Write a comment
No Comments Yet! You can be first to comment this post!

Write a Comment

Leave a Reply

Skip to toolbar